Zeci de oameni izolaţi de civilizaţie în zăpadă ne-au trimis mesaje şi imagini. Prima Tv a pus la dispoziţia dumneavoastră pagina de facebook Focus Prima tv şi adresa de email focus@primatv.ro unde ne puteţi scrie în continuare

DISTRIBUIȚI

Zeci de oameni izolaţi de civilizaţie în zăpadă, blocaţi în case sau pe drumuri ne-au trimis mesaje şi imagini şi ne-au arătat situaţiile dificile cu care se confruntă. Prima Tv a pus la dispoziţia dumneavoastră pagina de facebook Focus Prima tv şi adresa de email focus@primatv.ro unde ne puteţi scrie în continuare. Noi vă răspundem şi vom încerca să vă ajutăm.

Foarte multe mesaje le-am primit de la telespectatorii din Constanţa, acolo unde a fost cod roşu de viscol. Circulaţia în judeţ a fost paralizată, a nins ore în şir, iar foarte mulţi oameni au rămas blocaţi în case.

Ingrid Nichitoiu ne-a trimis câteva imagini cu drumul dintre Mereni şi Topraisar.

Liviu din localitatea Vadu, tot judeţul Constanţa, ne-a trimis câteva fotografii şi ne spune că drumul este blocat, iar soţia sa a rămas fără curent electric şi se află în pericol de electrocutare din cauza unui fir rupt care ce a intrat în zăpadă.

Liviu Ionuţ ne-a scris că nici după trei zile de când a dat zăpada, primarul din Comuna Sagna, Neamţ nu s-a interesat să iasă în stradă să se intereseze de deszăpezirea drumurilor. „Sunt foarte mulţi oameni bătrâni care nu au nici un fel de ajutor şi aşteaptă vecinii să le dea zăpada din faţa uşilor doar pentru a ajunge până la fântână”,a mai adăugat acesta.

Şi în Tulcea, telespectatorii noştrii au semnalat câteva probleme. Ana ne spune că în Mila 23 oamenii sunt izolaţi de 2 zile, dar cel mai grav este că foarte curând pot rămâne fără mâncare

Şi tot din Tulcea, am fost anunţaţi că la Sf. Gheorghe circulaţia unei nave cu pasageri a fost anulată din cauza sloiurilor de gheaţă.

Viscolul a fost şi el surprins de telespectatori în mai multe zone ale ţării.