Veştile proaste pentru români continuă să vină. După valul de scumpiri, ne aşteaptă şi o depreciere serioasă a monedei naţionale

DISTRIBUIȚI

Veştile proaste pentru români continuă să vină. După valul de scumpiri, ne aşteaptă şi o depreciere serioasă a monedei naţionale.

Întradevăr, nu e de ajuns că ratele românilor la creditele în lei s-au majorat în urma creşterii accelerate a indicelui Robor la trei luni şi că Institutul Naţional de Statistică a anunţat că ne aşteaptă creşteri de preţuri în următoarele luni, acum şi leul se aşteaptă să sufere o depreciere la finalul anului. Una dintre băncile din România a anunţat că un euro va fi cotat la 4,65 de lei în luna decembrie, dar că din ianuarie lucrurile revin la un oarecare normal, pentru prima jumătate din 2018 fiind prognozată o cotaţie care nu va depăşi 4,6 lei pentru un euro. Pe de altă parte, dobânda de referinţă a Băncii Naţionale se estimează să crească de la 1,75, în decembrie 2017, la 2% în martie anul viitor pentru ca în iunie să ajungă la 2.25%.