Văduva lui Dan Adamescu îl acuza pe fiul miliardarului, Alexander, de furt. Femeia a chemat poliţia la vila din Bulevardul Aviatorilor, după ce a aflat că apropiaţi ai fiului său vitreg încarcă bunuri din casa

DISTRIBUIȚI

Văduva lui Dan Adamescu îl acuza pe fiul miliardarului, Alexander, de furt. De altfel, femeia a chemat ieri poliţia la vila din Bulevardul Aviatorilor după ce a aflat că apropiaţi ai fiului său vitreg încarcă bunuri din casa. Astăzi, reprezentanţii lui văduvei omului de afaceri dar şi ai lui Alexander s-au reîntors la vila luxoasă unde afaceristul şi-a petrecut ultimele zile de libertate înainte să fie condamnat. Avocaţii fiului susţin că maşina încărcată cu bunurile din casă nu a mai părăsit curtea imobilului dar că vor totuşi să le transporte la sediul unei firme care îşi avea adresa în aceeaşi incintă, din Aviatorilor, şi asta pentru că plouă în casă şi există riscul să fie afectate.

Văduva lui dan Adamescu, Carmen, cea care i-a cerut divorţul şi l-a obţinut  în primă instanţă, doreşte conservarea tuturor bunurilor până la pronunţarea definitivă şi a partajului. Fiul lui Dan Adamescu, exilat la Londra, după ce s-a cerut arestarea sa în România, continuă lupta în instanţă a tatălui său cu Carmen Adamescu.

Carmen Adamescu doreşte să împartă toată averea, estimată la 700 milioane de euro, cu unicul fiu moştenitor a lui Dan Adamescu. În schimb, Alexander Adamescu susţine că femeia este cea care l-a părăsit şi a cerut divorţul. Acum, avocaţii lui declară că bunurile din casă aparţin şi unei firme de-a lor, iar condiţiile din vila de lux lasă de dorit. Aşa că lucrurile de valoare trebuie salvate. 

Avocata firmei şi a lui Alexander Adamescu susţine deasemenea că bunurile nu pot fi valorificate pentru că sunt sechestrate de DNA în urma dosarelor lui Dan Adamescu.

Ore în şir au discutat avocaţii celor două părţi. Iar reprezentanţii văduvei susţin că, în cazul în care camionul cu bunuri va ieşi din curte, vor depune plângere pentru furt la poliţie.