V-aţi întrebat vreodată cum este viaţa în vârf de munte? Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi încercaţi să vă gândiţi cum ar fi să locuiţi acum, în acest zile geroase, într-o casuţă cocoţată la peste 1.300 de metri

DISTRIBUIȚI

V-aţi întrebat vreodată cum este viaţa în vârf de munte? Probabil aveţi în minte doar peisaje de poveste! Dar faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi încercaţi să vă gândiţi cum ar fi să locuiţi acum, în acest zile geroase, într-o casuţă cocoţată la peste 1.300 de metri. Colegii mei de la Braşov Tv au aflat asta de la o bătrânică adorabilă, care de când se ştie a locuit numai acolo, zi de zi! Priviţi-o! 

Partea frumoasă este peisajul absolut superb, pe care mulţi dintre noi l-am putut admira doar la televizor. În rest, la 1.360 de metri altitudine, iarna este mai aspră decât v-o puteţi imagina! Gerul muşcă atât de tare, încât o portocală lăsată câteva ore afară se trasformă într-un ciocan veritabil.

În Fundăţica nu sunt mai mult de 500 de case… dar toate sunt împrăştiate la sute de metri distanţă una de cealaltă. Ca să îţi vizitezi un vecin sau să mergi la magazin trebuie să pleci echipat bine, altfel rişti să pieri îngheţat.

Într-una dintre casele rătăcite locuieşte singură tanti Ica! Este văduvă, copiii i-au plecat demult de lângă ea, dar asta nu o împiedică să fie fericită, aici, în vârful muntelui.

Aşa este viaţa ei. Grea, dar frumoasă. Din care, zice ea, nu îi lipseşte nimic!

În curte are un grajd în care ţine animalele. De cel puţin două ori pe zi merge să le ducă apă şi mâncare. În aceste zile, drumul până acolo pare mai degrabă o expediţie extremă.

După ce hrăneşte toate orătăniile, mulge vaca, aşează paie proaspete şi face cale-ntoarsă, în ogradă. Unde mai face o cărare spre poartă, ca să nu se înzăpezească până dimineaţă.

Tanti Ica are doi copii, doi nepoţi şi un strănepot. Cu toţii o vizitează, dar mai des vara, când accesul este mult mai uşor!