Un tânăr de 28 de ani a fost găsit mort ieri pe o stradă din centrul Piteştiului. Bărbatul a fost abandonat de mai mulţi tineri chiar în faţa blocului în care locuia. Prima oară s-a crezut că acesta este victima unei răfuieli. Apoi, însă, s-a aflat că tânărul era un cunoscut consumator de droguri de mare risc

DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 28 de ani a fost găsit mort ieri pe o stradă din centrul Piteştiului. Bărbatul a fost abandonat de mai mulţi tineri chiar în faţa blocului în care locuia. Prima oară s-a crezut că acesta este victima unei răfuieli. Apoi, însă, s-a aflat că tânărul era un cunoscut consumator de droguri de mare risc. Foarte probabil a luat o supradoză şi a intrat în şoc, spun poliţiştii care, între timp, l-au prins pe şoferul maşinii din care a fost abandonat cel decedat.Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.

Piteşti, ora 15,51. La 112 vine un apel în care se spune că o maşină de teren a oprit în faţa unui bloc din centru oraşului şi doi indivizi au abandonat un bărbat pe caldarîm.

Imediat cum s-a aflat că bărbatul este mort, spaima a pus stăpânire pe vecinii din cartier.

Unii cred chiar că tânărul de 28 de ani a fost omorât în bătaie.

Părinţii bărbatului nu mai ştiau ce să creadă. Erau în stare de şoc.

Între timp poliţia a aflat că tânărul era consumator de droguri de mare risc şi că ar fi plecat spre Slatina cu încă 3 amici să cumpere substanţe interzise. În maşină acesta ar fi consumat ceva şi ar fi intrat în şoc anafilactic. Speriaţi de cele văzute, prietenii săi l-au adus înapoi în Piteşti şi l-au abandonat în faţa blocului unde locuia. Poliţiştii au dat autoturismul de teren în consemn şi au format filtre în tot judeţul. În jurul orei 20,00, maşina a fost identificată în trafic, lângă un supermarket.

S-a dovedit că cele trei fete nu au fost împreună cu tânărul în momentul în care trupul bărbatului a fost abandonat în zona cartierului Traian. În consecinţă, cele trei fete au fost lăsate să plece acasă.

Şoferul de 20 de ani a fost audiat şi a recunoscut în faţa poliţiştilor că în maşină cu el mai erau doi tineri în momentul când l-au lăsat pe cadarâm pe cel decedat. El este cercetat de poliţie pentru „lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”, ceea ce în noul Cod Penal înseamnă o pedeapsă între trei luni şi un an.

Tânărul decedat era deja cunoscut de poliţişti pentru consumul de droguri şi fusese reţinut şi ulterior eliberat sub control judiciar.