Un scandal de proporţii a izbucnit la biserica din satul vrâncean Budeşti, între enoriaşi şi Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Acesta venise să-l înlocuiască pe preotul parohiei, ieşit la pensie, cu un altul, dar localnicii nu i-au dat voie

DISTRIBUIȚI

Un scandal de proporţii a izbucnit la biserica din satul vrâncean Budeşti, între enoriaşi şi Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Acesta venise să-l înlocuiască pe preotul parohiei, ieşit la pensie, cu un altul, dar localnicii nu i-au dat voie.  Având în vedere că biserica, terenul aferent acesteia şi cimitirul se află în proprietatea primăriei, problema va trebui rezolvată în instanţă.

Înalt Preasfinţia Sa Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a ajuns în satul Budesti însoţit de 15 de preoţi. Era hotărât să numească un alt preot, tânar, moment în care spiritele s-au incins. În apărarea vechiului preot au sărit toţi sătenii, foarte ataşaţi de el.

Totul ar fi început în urma un ei reclamaţii ajunse la Buzău, a explicat mai marele arhiepiscopei.

Alături de enoriaşi s-au aflat şi autorităţile din comună, având în vedere că biserica, terenul aferent acesteia şi cimitirul din sat sunt ale Primăriei Coteşti. Aceasta a devenit proprietar în urmă cu un an şi jumătate, prin hotărâre de Consiliu Local, având ca argumente principale faptul că lăcaşul de cult s-a ridicat cu ajutorul şi contribuţia localnicilor. Mai mult, primarul spune că există un act de sute de ani, prin care ctitorul lasă comunităţii sale biserica.

Neliniştit de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, IPS Ciprian a încercat să liniştească spiritele, spunând că preotul Goleşteanu şi preotul adus de la Buzău vor sluji cu rândul.

Enoriaşii din Budeşti au câstigat o luptă dar, spun ei, se tem că mai marii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei nu vor renunţa la planul lor.