Un nou caz de violenţă în şcoală a îngrozit o ţară întreagă. S-a întâmplat în Dâmboviţa, acolo unde un elev de 13 ani a ajuns în comă la spital, după ce a fost bătut de un coleg de şcoală

DISTRIBUIȚI

Un nou caz de violenţă în şcoală a îngrozit o ţară întreagă. S-a întâmplat în Dâmboviţa, acolo unde un elev de 13 ani a ajuns în comă la spital, după ce a fost bătut de un coleg de şcoală, cu un an mai mare. Agresorul l-a împins pe Cristian, iar copilul s-a lovit cu capul de podea. A rămas inconştient, pe gresia de pe holul şcolii, până la sosirea echipajului medical care l-a transportat la spital. Acum, Cristian se zbate între viaţă şi moarte.

Episodul halucinant s-a petrecut la şcoala din satul Croitori. Cei doi băieţi ar fi avut neînţelegeri mai vechi şi s-au luat la harţă, pe holul şcolii, în pauza dintre ore. Unul dintre ei, în vârstă de 14 ani, l-a împins pe celălalt. Cristian s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit cu capul de gresie.

În stare de şoc, profesorii au sunat la 112, iar un echipaj medical a ajuns imediat la faţa locului şi l-a transportat pe copil, la spital, în comă. Ulterior, băiatul a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti şi băgat direct în sala de operaţie. Medicii din capitală sunt rezervaţi, însă, în ceea ce priveşte şansele de revenire ale copilului. Între timp, agresorul său este cercetat disciplinar.

Cei doi copii sunt veri de gradul doi. Familia băiatului care l-a îmbrâncit pe Cristian a rămas fără cuvinte la auzul veştii că micuţul este în stare gravă.

Elevul de clasa a VIII-a, care l-a lovit pe Cristian, se va alege cu nota scăzută la purtare şi exmatricularea pe o perioadă de trei zile. Şi poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.