Un important lider sindical a fost găsit mort. Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ioan Pisc, a fost găsit fără suflare în apartamentul său

DISTRIBUIȚI

Un important lider sindical a fost găsit mort, astăzi, în Capitală. Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ioan Pisc, a fost găsit fără suflare în apartamentul său, existând suspiciuni că s-a sinucis. Vecinii bărbatului spun că era bolnav şi avea probleme în familie. În ultima perioadă ar fi fost foarte abătut.Cazul a fost preluat de Poliţia Capitalei şi se fac cercetări pentru moarte suspectă.

Una dintre figurile importante în rândul liderilor de sindicat din ţara noastră, Ion Pisc a fost descoperit mort într-o locuinţă din sectorul 3 al Capitalei, de către familie. Se externase de curând din spital. Lângă trupul bărbatului nu fost găsit vreun bilet de adio, dar probele strânse din casă indică o sinucidere.

Dumitru Costin, preşedintele BNS a declarat pentru News.ro că Ioan Pisc urmase până de curând un tratament îndelungat cu medicamente antidepresive. De altfel, şi vecinii săi vorbesc despre presupuse probleme medicale, dar şi de familie.

Cadravrul a fost transportal la IML iar ancheta este continuată de ofiţerii Serviciului Omoruri pentru moarte suspectă.