Trupul neînsufleţit al femeii care a căzut cu maşina în Dunăre, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost găsit pe malul sârbesc al Dunării

DISTRIBUIȚI

Trupul neînsufleţit al femeii care a căzut cu maşina în Dunăre, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost găsit pe malul sârbesc al Dunării. Un membru al familiei a recunoscut că este vorba despre femeia de 40 de ani. Căutările continuă însă. Tatăl şi cei doi copii, aflaţi în maşină, sunt de negăsit. Vă reamintesc că sâmbăta trecută, un autoturism în care se aflau cinci persoane a plonjat în Dunăre. Doar şoferul a reuşit să se salveze. Familia, formată din părinţi şi doi copii, de 3 şi 22 de ani, s-a scufundat odată cu maşina. După accident, directorul Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara, dar şi directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Orşova au fost demişi. Poliştii au deschis pe numele şoferului un dosar penal pentru ucidere din culpă.