Trei familii din Bistriţa au rămas fără acoperiş deasupra capului după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări. Vâlvătaia a fost atât de puternică încât a cuprins şi cele patru maşini parcate în curte

DISTRIBUIȚI

Trei familii din Bistriţa au rămas fără acoperiş deasupra capului după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări. Vâlvătaia a fost atât de puternică încât a cuprins şi cele patru maşini parcate în curte, precum şi o anexă de la o gospodărie învecinată. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată pentru că singurul hidrant funcţional din zonă se află la jumătate de kilometru distanţă.

Tragedia a avut loc noaptea trecută. Cel mai probabil, focul a izbucnit de la un scurtcircuit şi s-a extins în doar câteva minute. O locuinţă, dar şi patru maşini care erau parcate în garaj au fost mistuite de flăcări

Proprietarii au reuşit să se salveze la timp şi au privit neputincioşi cum munca lor de-o viaţă se face scrum. Pompierii au intervenit în scurt timp, însă munca le-a fost îngreunată.

În casă locuiau trei familii, iar în curte oamenii aveau şi un magazin alimentar, unde erau depozitaţi câţiva saci cu azotat de amoniu. Din fericire, salvatorii au reuşit să-i scoată la timp.

După ore bune de luptă cu flăcările înalte, pompierii au reuşit să lichideze incendiul şi vor să afle acum, de la ce a pornit vâlvătaia.