Tradiții în Sâmbăta Mare. Tradiţia bisericească spune că azi Iisus a coborât cu sufletul în Iad, pentru a-i mântui pe drepţii Vechiului Testament

DISTRIBUIȚI

Ultima zi din Săptămâna Patimilor, Sâmbăta Mare este o zi cu încărcătură aparte. Semnificaţia este una uriaşă pentru creştini.Tradiţia bisericească spune că azi Isus a coborât cu sufletul în Iad, pentru a-i mântui pe drepţii Vechiului Testament. Pentru cei de pe pământ el este mort, pentru cei morţi este viaţa coborâtă până la ei. În această zi credincioşii se roagă pentru patimile suferite de Hristos. Diseară cu toţii vor aştepta Învierea.La miezul nopţii vor fi chemaţi de preoţi să ia Lumină.

Conform tradiţiei biblice, în Sâmbăta Mare, sufletul lui Isus poposeşte în Iad, unde îl înfruntă pe Diavol, sfărâmă încuietorile şi eliberează credindicoşii din Vechiul Testament. În această zi, pentru cei de pe pământ, Isus este mort. Trupul său pus în mormânt nu putrezeşte însă.

În această zi, gospodinele obişnuiesc să facă ultimele pregătiri pentru masa de Paşte. Sunt însă foarte mulţi cei care aleg să o dedice rugăciunii. Singuri sau alături de rude, au mers la biserică încă de dimineaţă unde au aprins lumânări şi s-au rugat.Bărbatul din imagine spre exemplu a petrecut ore bune pe o bancă din curtea Patriarhiei, timp în care a citit dintr-o carte de rugăciuni. Spune că nu obişnuieşte să facă asta, dar că Sâmbăta Mare este o zi importantă pentru el, una în care vine să mulţumească.

Tot la biserică i-am întâlnit şi pe Georgiana şi Claudiu. Cei doi formează o pereche de un an de zile. Fată obişnuieşte să vină la fiecare Paşte la biserică iar acum l-a convins şi pe iubitul său. Amândoi susţin că e o zi în care toţi trebuie să avem grijă de suflet.

La noapte în bisericiile din toată ţară va fi slujba Învierii.La miezul nopţii preoţii îi vor chema pe credincioşi cu îndemnul „veniţi să luaţi Lumină”.