Timpul s-a măsurat în ore de coşmar pentru locuitorii judeţului Constanţa. Comuna Corbu nu se mai vede de sub troienele înalte de câţiva metri

DISTRIBUIȚI

Timpul s-a măsurat în ore de coşmar pentru locuitorii judeţului Constanţa, unul dintre cele mai afectate de voscolul şi ninsori. Comuna Corbu nu se mai vede de sub troienele înalte de câţiva metri. Localnicii dau la lopata încontinuu, însă viscolul le face munca zadarnică. Utilajele nici ele nu au spor, iar oamenii din satele izolate de ninsori au fost transportaţi la spital pe calea aerului.

În satul Corbu, printre munţii de zăpadă, înalţi de câţiva metri, nu vezi picior de om. Toţi sunt în case sau curţi, îngropaţi între zidurile albe de zăpadă.

Bărbaţi în toată firea îşi şterg lacrimile când vorbesc despre urgia care i-a lovit.

Urgia s-a dezlănţuit înainte de intrarea în vigoare a codului portocaliu de viscol şi ninsori. Mai mulţi soferi au rămas blocaţi în localităţile din sudul judeţului, iar intervenţia utilajelor de la deszăpezire a fost îngreunată de viscolul puternic.

Pe drumul care leagă Valul lui Traian de Constanţa vizibilitatea a scăzut, pe unele porţiuni, până la zero. Viscolul a făcut imposibilă orice tentativă de parcurgere a şoselei.

Puţin după ora 22.00, autorităţile au decis să închidă toate drumurile naţionale, considerate un pericol pentru şoferi, iar Constanţa a rămas, pentru a doua oară, izolată de restul ţării. Decizia i-a nemulţumit pe şoferii care voiau să înainteze către localităţile învecinate.

Din cauza vizolului, sute de oameni au rămas fără apă potabilă.