Tarifele poliţelor RCA nu vor exploda, după ieşirea din perioada de plafonare. Nu este exclus însă ca prețurile să crească treptat doar pentru anumiţi şoferi

DISTRIBUIȚI

Tarifele poliţelor RCA nu vor exploda, după ieşirea din perioada de plafonare, spune preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară. Mişu Negriţoiu nu exclude însă o creştere graduală a preţurilor şi asta doar pentru anumiţi şoferi, dar infirmă posibilitatea majorării cu 20 la sută aşa cum s-a spus până acum. Săptămâna viitoare vor fi anunţate şi tarifele de referinţă care le vor arăta şoferilor care este preţul corect.

Îngrijorarea şoferilor din ultima perioada a fost legată de discuţia – cu cât vor creşte tarifele după 18 mai, atunci când expiră perioada de plafonare.

Specialişti din domeniul asigurărilor au prognozat creşteri de 20 la sută. Şeful ASF infirmă însă această posibilitate.

Asta înseamnă că, în funcţie de daune, unii şoferi vor plăti poliţe RCA mai scumpe decât în prezent. În primele trei luni ale acestui an au crescut preţurile doar pentru maşinile de transport persoane şi pentru autoturismele puternice. Începând cu 18 mai, piaţa RCA va funcţiona după tarife de referinţă, calculate de ASF.

Aceste tarife le indică şoferilor care este preţul corect pentru o poliţă şi vor spori concurenţa în piaţă. Pentru a monitoriza creşterile, ASF va modifica norma RCA.

În primele trei luni ale acestui an, prima medie RCA a scăzut cu 3 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru persoanele fizice, prima medie a fost de 533 de lei, iar pentru persoanele juridice 1.340 lei.