Sunt frumoase, îngrijite, au peste 30 de ani şi atrag bărbaţii iremediabil! Dar nu le pot avea decât dacă au foarte mulţi bani în buzunar. Este vorba, sunt sigur că aţi ghicit, despre …maşinile de epocă. Astăzi, zeci de bătrâne doamne din industria anilor 35-70 şi-au dat întâlnire în centrul Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Sunt frumoase, îngrijite, au peste 30 de ani şi atrag bărbaţii iremediabil! Dar nu le pot avea decât dacă au foarte mulţi bani în buzunar. Este vorba, sunt sigur că aţi ghicit, despre …maşinile de epocă. Astăzi, zeci de bătrâne doamne din industria anilor 35-70 şi-au dat întâlnire în centrul Timişoarei, unde au putut fi admirate în tihnă.

Chevrolet Impala, maşina filmului Havana cu Robert Redford, Dacia sport fabricată în România în ediţie limitată, automobilul Daimler S240, cu care primarul din Norwich a mers în vizită la regina Marii Britanii, chiar un DKW din 1935, despre proprietarul spunea că a făcut trecerea de la căruţă la autovehicul  au putut fi admirate pe îndelete în piaţa Operei din Timişoara.

Pasiunea pentru maşini de epocă este o stare de spirit, extrem de costisitoare însă.

Indiferent care a fost motivul pentru care au o asemenea maşină, proprietarii se simt obligaţi să aibă mare grijă de ea.

Retroparada Toamnei, ajunsă la cea de-a 5 ediţie a reunit 73 de participani nu doar din Banat ci şi din Serbia şi Ungaria. Următoarea expoziţie de maşini de epocă va fi organizată în Timişoara în primăvara anului viitor.