Spectacolul cu delfini, o amintire. Speriaţi că Legea împotriva dresurii animalelor ar putea să închidă Delfinariul, instructorii au scos o parte din exerciţii, iar până la vară vor elimina şi elementele care nu respectă mediul de viaţă natural al delfinilor

DISTRIBUIȚI

Spactacolele cu delfini, care au bucurat generaţii multe de copii, ar putea deveni istorie! Speriaţi că Legea împotriva dresurii animalelor ar putea să-nchidă Delfinariul, instructorii au scos o parte din exerciţii, iar până la vară vor elimina şi elementele care nu respectă mediul de viaţă natural al delfinilor. Săritura de la trambulină, salturile prin cercurile suspendate şi aruncarea mingiilor către public nu se vor mai face niciodată.

După incendiul izbucnit la o anexă a circului Globus din Bucureşti, în urma căruia 11 animale au murit, a aparut o petiţie pentru interzicerea exploatării animalelor sălbatice la circuri. Documentul a fost semnat de peste 60.000 de persoane. În plus, există un proiect de lege asemănător în Parlament, pentru interzicerea exploatării animalelor sălbatice în circuri. Acesta a fost respins de Senat şi urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor.

Mai exact, delfinii nu vor mai fi puşi să facă lucruri pe care le-nvăţau de la oameni, ci se vor mişca exact ca-n natură : cum vor ei, cât vor ei şi de câte ori simt nevoia.

Acum, instructorii au introdus în locul acrobaţiilor foarte multe elemente care ţin de comportamentul natural al delfinilor. În plus, copiii vor fi învăţaţi cât mai multe lucruri despre minunatele mamifere.

Biologii de la Delfinariu spun că ei n-au făcut niciodată dresaj de animale, în sensul clasic şi crud al cuvântului.

Conform unor norme locale, sectoarele 1 şi 6 din Capitală au interzis deja circurile şi spectacolele care au în programul de divertisment dresuri de animale sălbatice.