Situaţie incredibilă la Constanţa! Un localnic aduna gunoaie în apartamentul său de la bloc de mai bine de 16 ani

DISTRIBUIȚI

Situaţie incredibilă la Constanţa! Un localnic aduna gunoaie în apartamentul său de la bloc de mai bine de 16 ani. Totul spre disperarea vecinilor. Sătui de mirosul insuportabil, gândaci şi şobolani, aceştia au chemat o firmă care se ocupă de curăţenia oraşului ca să elimine focarul de mizerie şi boli. Priviţi ce au scos angajaţii de la firma de salubritate din casa bărbatului!

De aproximativ 16 ani, proprietarul, fost navigator, a adunat gunoaie În locuinţă şi a ajuns să nu mai poată ieşi din casă. E convins că fosta sa nevastă îi face farmece şi îi schimbă comportamentul, de a ajuns să îşi transforme casa într-o ghenă de gunoi.

Blocul groazei este situat pe bulevardul central al Constanţei – Alexandru Lăpuşneanu iar locatarii au ajuns la disperare din cauza vecinului care şi-a făcut un obicei din a colecţiona fel de fel de obiecte adunate de la ghena de gunoi. În timp, apartamentul de trei camere a devenit neîncăpător pentru gunoaiele aduse aici de proprietarul locuinţei. Pe lângă acestea, în locuinţă sunt şi ploşniţe şi gândaci, iar mirosul este unul greu de suportat.

Disperaţi, vecinii au cerut ajutorul autorităţilor. Echipele de la o societate de curăţenie au luat măsuri pentru igienizarea locuinţei. Când au venit gunoierii, bărbatul era blocat în casă. Nu mai putea deschide uşa din cauza unui maldăr de gunoi care căzuse şi blocase intrarea în apartament.

Vecinii bărbatului au obţinut şi o sentinţă în instanţă, obligându-l pe acesta să cureţe locuinţa.  Nici aşa nu au avut sprijinul instituţiilor statului la care au apelat pentru ajutor.

Bărbatul locuieşte în blocul de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din anul 1985. Locatarii se tem însă că după ce vor fi scoase toate deşeurile, acesta îşi va relua vechile obiceiuri şi va umple din nou casa cu gunoaie.