Şedinţă cu premieră la Guvern. Astăzi, pentru prima dată, preşedintele Klaus Iohannis a prezidat reuniunea

DISTRIBUIȚI

Şedinţă cu premieră la Guvern. Astăzi, pentru prima dată, preşedintele Klaus Iohannis a prezidat reuniunea. Un murmur general şi o mulţime de priviri nedumerite, aşa arată tabloul de dinainte de începerea şedinţei. De la începutul întâlnirii, şeful statului a subliniat că pe ordinea de zi nu există nici subiectul graţierii şi nici cel al modificării Codului Penal. Mai mult, a sugerat că şi premierul ştie că astfel de subiecte nu pot fi „băgate peste noapte” în discuţii. Ferm şi totuşi cu zâmbetul pe buze, şeful statului a avut ultimul cuvânt. Şi… în timp ce premierul Sorin Grindeanu ruga jurnaliştii să părăsească sala înainte de începerea lucrărilor, preşedintele Klaus Iohannis i-a mai păstrat preţ de câteva minute să mai facă scurte declaraţii.

După 20 de minute de discuţii private între preşedintele Klaus Iohannis, premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Justitiei, Florin Iordache, şeful statului şi primul- ministru un intrat în sala de şedinţă.

O şedinţă care elimină din start subiectele graţierii sau modificării codulurilor Penale.

Înainte de a ieşi jurnaşiştii din sală, ultimul cuvânt l-a avut, tot preşedintele. De altfel, în timp ce premierul se grăbea să invite presa afară din sală, şeful statului a vrut să mai spună câte ceva în faţa camerelor.

Potrivit preşedintelui statului, în cele 20 de minute de discuţii cu premierul, care au avut loc înainte de şedinţă, s-a ajuns la un consens: consolidarea statului de drept şi respectarea cetăţeanului sunt prioritare.