Sebastian Ghiţă s-ar putea întoarce în România, în scurt timp. Documentaţia de extrădare a fost trimisă în Serbia

DISTRIBUIȚI

Sebastian Ghiţă s-ar putea întoarce în România, în scurt timp. Documentaţia de extrădare a fost trimisă în Serbia. O echipă de şase traducători s-a ocupat de document, având în vedere volumul mare de informaţii care a trebuit tradus în limba sârbă, mai precis 475 de pagini. Autorităţile române aşteaptă acum răspunsul Ministerului Justiţiei din Serbia, după care ar urma procedura propriu zisă de extrădare. Sebastian Ghiţă a fost depistat în Belgrad şi prins de poliţiştii sârbi în timp ce încerca să se legitimeze ca fiind student sloven. El a dispărut în luna decembrie a anului trecut în timp ce era filat de poliţiştii români.

Ministerul Justiţiei a făcut toate demersurile necesare pentru extrădarea fostului deputat  Sebastian Ghiţă. Documentele au fost trimise ieri în Serbia, iar acum se aşteaptă răspunsul autorităţilor de acolo. La cererea României, Curtea Supremă din Serbia a extins cu 40 de zile termenul limită pentru trimiterea cererii de extrădare.

Măsura de prelungire a fost una de precauţie. Documentul trimis autorităţilor sârbe are 475 de pagini, iar pentru traducerea în limba sârbă a fost nevoie de şase traducători.

În prezent, fostul deputat se află în arest în Serbia, acolo unde a fost depistat de poliţişti. Sebastian Ghiţă a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie în timp ce încerca să se întâlnească cu fratele lui. Pe numele lui Ghiţă au fost emise mandate de arestare în lipsă şi a fost dat în urmărire internaţională, după ce a dispărut, în luna decembrie a anului trecut, în timp ce era urmărit de poliţiştii români. El este în prezent inculpat în mai multe dosare instrumentate de procurorii anticorupţie.