Scandalul din jurul ordonanţei de urgenţă privind graţierea ia amploare. Aleşii din opoziţie iau în calcul amendarea întregului cabinet de la Palatul Victoria

DISTRIBUIȚI

Scandalul din jurul ordonanţei de urgenţă prinvind graţierea ia amploare pe scena politică! Aleşii din opoziţie cer sancţionarea ministrul şi, mai mult, iau în calcul amendarea întregului cabinet de la Palatul Victoria. Concret, parlamentarii USR au anunţat că vor depune o moţiune simplă împotriva şefului de la Justiţie, iar liberalii se gândesc să iniţieze o moţiune de cenzură. Însă, având în vedere că PSD deţine o majoritate covârşitoare în Legislativul României, sunt şanse puţine ca cele două documente să fie adoptate în şedinţă de plen.

La începutul lunii februarie, parlamentarii USR vor iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Florin Iordache. De asemenea, vor înainta şi un memoriu Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceştia vor să arate că proiectul de ordonanţă de urgenţă prinvind graţierea urmăreşte interesele anumitor persoane.

Potrivit actului normativ, printre altele, se graţiază pedepsele cu închisoare de până la cinci ani, pedepsele cu suspendare, se înjumătăţesc pedepsele pentru deţinuţii care au împlinit 60 de ani, pentru femeile însărcinate şi pentru cei care au copii sub cinci ani. De asemenea, dispar anumite infracţiuni.

Fără sprijinul liberalilor, însă, demersul membrilor USR ar putea întâmpina probleme.

De cealaltă parte, preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a anunţat: „PNL ia în considerare depunerea unei moţiuni de cenzură. Ne aflăm într-un puternic asalt al majorităţii parlamentare împotriva ideii de Lege. PSD îi îndepărtează pe români de propria lor ţară. Cine mai doreşte să se întoarcă în ţară când politicienii se scapă între ei de justiţie? E un gest de tâlhărie la drumul mare!”

În cazul unei moţiuni de cenzură, lucrurile se complică. 

Parlamentarii PMP sunt şi ei nemulţumiţi de conţinutul proiectului ce prevede graţierea comună şi au declarat că orice măsură luată împotriva actualului Executiv este bine-venită.