„Sănătate şi libertate!” Aşa se salută mai nou primarii din România. Şi asta pentru că tremură de frica Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spun aceştia

DISTRIBUIȚI

„Sănătate şi libertate!” Aşa se salută mai nou primarii din România. Şi asta pentru că tremură de frica Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spun aceştia. În acest context, şefii Parlamentului atacă din nou justiţia. Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că s-a încercat o lovitură de stat de catifea şi că edilii nu mai au curajul să semneze documente de frică să nu ajungă pe mâna procurorilor. La rândul lui, preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că şi angajaţii din ministere resimt aceeaşi teamă. Nu şi el. A trecut de această perioadă, a punctat Liviu Dragnea.

În cadrul reuniunii Adunării Generale a Primarilor de Municipii, preşedintele Senatului a declarat că prin protestele masive îndreptate împotriva ordonanţei 13 s-a încercat o lovitură de stat.

De asemenea, al doilea om în stat a precizat că mai multe proiecte de pe plan local sunt blocate fiindcă există în rândul primarilor o spaimă permanentă faţă de DNA.

Toţi cei prezenţi la întâlnire, inclusiv şeful social-democraţilor, au avut un discurs îndreptat împotriva justiţiei.

Primarul Timişoarei, terorizat de gândul că a dat explicaţii la DNA într-un dosar cu privire la anumite retrocedări ilegale, poartă, zi de zi, în buzunarul de la piept, aşa-zisa dovadă că este nevinovat.

Subtil, folosindu-se de sloganul celor care şi-au strigat nemulţumirile în stradă, primarul general al Capitalei a declarat că aleşii locali au ajuns să se bucure doar pentru simplul fapt că îşi pot petrece viaţa alături de familiile lor.

În acest context, Liviu Dragnea cere o lege a prevenţiei de care să beneficieze şi primarii, nu doar cei din mediul de afaceri. Practic, să li se explice ce riscă atunci când demarează sau semnează anumite proiecte.