Salariile de la stat vor ajunge să le depăşească pe cele din sectorul privat. Aşa se face că vom asista la o migrare masivă a angajaţilor din sectorul privat în rândul bugetarilor

DISTRIBUIȚI

Legea salarizării unitare va distorsiona piaţa muncii. Mai exact, salariile de la stat vor ajunge să le depăşească pe cele din sectorul privat. Aşa se face că vom asista la o migrare masivă a angajaţilor din sectorul privat în rândul bugetarilor. Medicii, profesorii şi cei din administraţia publică se numără printre salariaţii care se vor bucura de lefuri mai mari. După lungi aşteptări, legea salarizării a ajuns la Parlament.

Majorarea salariilor din sectorul bugetar le-a făcut deja cu ochiul angajaţilor din privat, care au decis să îşi schimbe locul de muncă.

Este efectul legii salarizării. Noile grile prezentate de Ministerul Muncii au fost destul de atractive pentru angajaţi.

Cel mai mare salt va fi în sănătate, asta pentru că majorările vor fi aplicate deodată, din 2018. Un medic rezident va câştiga de anul viitor 5.700 de lei. Asta în timp ce un medic primar gradul V, care lucrează pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, va avea în 2018 un salariu triplu, respectiv aproximativ 16.600 de lei.

SALARII ÎN SĂNĂTATE 2018

MEDIC REZIDENT: 5.700 lei

MEDIC PRIMAR, gr. V, ATI: 16:672 lei

sursa: program de guvernare PSD

Nici cadrele didactice nu o vor duce rău. Un profesor debutant va încasa în 2020 un salariu de 3.520 lei, iar un profesor universitar peste 11.300 lei.

SALARII ÎN EDUCAŢIE

PROFESOR DEBUTANT: 3.520 lei

PROFESOR UNIVERSITAR: 11.337 lei

sursa: program de guvernare PSD

Aşa se face că salariile bugetarilor le-au devansat pe cele din sectorul privat.

Asta a dus şi la o migrare în masă de la sectorul economic la stat.

Totuşi, rămâne de văzut în ce măsură statul poate suporta din buget efortul noilor creşteri.

După trei amânări, legea salarizării unitare a ajuns la Parlament.

Guvernul promite că legea salarizării va fi aplicată de la 1 iulie.