Românii se menţin în top şi în 2016 în privinţa consumului de bere. Băutura preferată a românilor se vinde cel mai bine la… PET. Motivul? E mai ieftină

DISTRIBUIȚI

Românii se menţin în top şi în 2016 în privinţa consumului de bere. Peste 80 de litri de bere pe cap de locuitor s-au băut anul trecut în România, ceea ce ne situează pe locul 7 în Europa. Acelaşi volum s-a consumat şi în 2015. Băutura preferată a românilor se vinde cel mai bine la… PET. Motivul? E mai ieftină. La polul opus se află însă berea la halbă. Statisticile arată că deşi importurile de bere au înregistrat o uşoară creştere în 2016, românii au preferat berea de producţie internă.

Apă, malţ şi hamei. Acestea sunt ingredientele de bază ale celei mai cunoscute băuturi din lume. Numai anul trecut, în România s-au consumat aproape 16 milioane de hectolitri de bere. Acelaşi consum s-a înregistrat şi în 2015. Volumul este mai mare ca în 2014, dar mult mai mic ca în ceilalţi ani. De exemplu, cea mai mare cantitate pe cap de locuitor în România s-a înregistrat în 2008… peste 20 de milioane de hectolitri.

Cu peste 50 la sută din vânzări, berea la PET s-a situat pe primul loc în preferinţele românilor. Pe locul doi s-a situat berea la sticlă, cu 27 la sută din vânzări, urmată de cea la doză, cu 17 la sută din vânzări. Pe ultimul loc în topul preferinţelor românilor se află berea la halbă. Doar 3 la sută din vânzările de bere de anul trecut sunt atribuite berii la halbă

Chiar dacă berea îi aduce pe cei dragi împreună şi face poveştile mult mai interesante, Asociaţia Berarii României recomandă consumul responsabil. Fiţi atenţi când urcaţi la volan, consumul de alcool şi viteza pot avea urmări tragice atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Potrivit unor studii, consumul moderat de bere poate scădea incidenţa bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip 2, a demenţei şi a declinului cognitiv. Mai mult, spun studiile, un pahar de bere nu îngraşă.