Românii, fascinați de cultura thailandeză. În acest weekend, la Festivalul Culturii Thailandeze, oamenii pot descoperi o bucăţică din fascinanta lume asiatică

DISTRIBUIȚI

Şi dacă vremea tot nu e de partea celor care voiau să îşi petreacă weekendul în aer liber, Muzeul Naţional al Satului a venit astăzi cu o alternativă. Aici are loc în acest weekend Festivalul Culturii Thailandeze, unde oamenii pot descoperi o bucăţică din fascinanta lume asiatică. La eveniment, au fost prezentate dansuri şi prepartae tradiţionale. Iar cum e bine cunoscut faptul că mâncarea thailandeză e prietenă cu o siluetă de invidiat, românii nu au spus nu unui platou picant, cu pui.

Weekend-ul acesta, cei interesaţi de lumea asiatică, o pot descoperi la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti. Aici are loc festivalul Culturii Thailandeze, aflat deja la cea de-a 6 a ediţie.

După demonstraţii, vizitatorii au putut să se şi delecteze cu câteva preparate tradiţionale din gastronomia thailandeză, căreia cu greu îi puteai face faţă.

Ce apreciază românii cel mai mult la bucătrăria thailandeză?

Orezul, spre exermplu, este cel care stă la baza oricărei mese, având în vedere că thailandezii nu consumă pâine sau altfel de carbohidraţi.

Acesta este probabil şi secretul siluetei şi longevităţii lor.

Bucătăria thailandeză este recunoscută ca fiind una dintre cele mai gustoase şi sănătoase bucătării ale lumii şi se pare că i-a cucerit şi pe români.

Dacă v-am stârnit curiozitatea sau… apetitul, trebuie să ştiţi că festivalul este deschis şi mâine.