România înregistrează cele mai multe accidente mortale la locul de muncă din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Cifra este de trei ori mai mare faţă de media Uniunii

DISTRIBUIȚI

România înregistrează cele mai multe accidente mortale la locul de muncă din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Cifra este de trei ori mai mare faţă de media Uniunii. Specialiştii în Resurse Umane spun că lipsa disciplinei este de vină. Atât angajaţii, cât şi angajatorii, încalcă regulile şi se produc tragedii. Un caz recent este şi cel al unui alpinist utilitar din Capitală, angajat fără contract de muncă şi fără atestat. Tânărul spăla geamurile unei clădiri cu 10 etaje din Pipera, când hamul i s-a desprins şi a căzut.

În urmă cu doar câteva zile un bărbat din Capitală în vârstă de 61 de ani a fost prins sub un container de mari dimensiuni, după ce macaraua care îl ridica s-a răsturnat. Pentru a ajunge la victimă, salvatorii au ridicat containerul cu ajutorul pernelor pneumatice. Nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, bărbatul fiind deja mort în momentul în care a fost scos de sub container. Anchetatorii vor stabili în ce condiţii s-a produs accidentul şi dacă s-au respectat toate normele de siguranţă

Tot în Capitală, în februarie, un tânăr în vârstă de 32 de ani, care lucra ca alpinist utilitar şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut de la etajul 10. Bărbatul spăla geamurile clădirii cu un alt coleg, moment în care corzile s-au încurcat. Încercând să îşi ajute colegul, hamul lui s-a desprins şi s-a prăbuşit la pământ.

Familia aşteaptă finalizarea anchetei, apoi va cere daune morale în instanţă. Bărbatul era sprijinul financiar al mamei lui, bolnavă de diabet.

În România rata accidentelor mortale la locul de muncă este de 7 cazuri la 100.000 de angajaţi. Ultimul loc din clasament. Un nivel de trei ori mai mare faţă de media statelor Uniunii Europene – de 2,3 la 100.000 de lucrători.

Fie că lucrează în fabrici, pe şantier sau sunt alpinişti utilitari, specialiştii spun că angajaţii români sunt mai expuşi pericolelor faţă de muncitorii din alte ţări dezvoltate pentru că la noi nu există stricteţe la locul de muncă.

Alături de România, pe ultimele locuri la rata accidentelor mortale se clasează ţări precum Bulgaria cu 5,4 cazuri la 100.000 de lucrători, Lituania cu 5,6 şi Letonia cu 6. Pentru a reduce numărul acestor cazuri este nevoie de mai multă rigurozitate în efectuarea inspecţiei muncii şi cel mai important – respectarea legislaţiei.

Ţările cu cele mai puţine accidente mortale sunt Olanda, cu un singur caz la 100.000 de angajaţi, urmată de Grecia, Finlanda şi Germania.