„România este iadul animalelor”. Aşa a ajuns să fie cunoscută ţara noastră peste hotare. După ce am devenit „celebri” din cauza hoţilor, a prostituatelor şi a cerşetorilor, felul în care tratăm necuvântătoarele îngrozeşte, acum, Europa

DISTRIBUIȚI

„România este iadul animalelor”. Aşa a ajuns să fie cunoscută ţara noastră peste hotare. După ce am devenit „celebri” din cauza hoţilor, a prostituatelor şi a cerşetorilor, felul în care tratăm necuvântătoarele îngrozeşte, acum, Europa. Câteva sute de suflete sunt chinuite, schingiuite sau maltratate în fiecare zi în patria noastră. Autorităţile sunt depăşite de situaţie, mai ales că nu există o instituţie care să ia măsuri şi să aplice pedepse. Prima TV te invită să spui „Stop indiferenţei”. E timpul să „fii tu schimbarea”. Doar împreună putem schimba ceva.

Cel mai grav caz de maltratare din ultima vreme a şocat o ţară întreagă. Pe un câmp, aruncat şi lăsat să moară, acoperit cu un celofan gros peste care fuseseră puse pietre. Aşa a fost găsit un câine de nici un an peste care s-ar fi turnat acid.

Printr-un miracol, încă respira. Dar ochii îi trădau atâta durere. Poate că în scut timp chinul ar fi luat sfârşit. Dar destinul i-a fost altul.

Vinovatul a dispărut fără urmă. La fel ca majoritatea celor care schilodesc animale.

Însă caii sunt maltrataţi pentru că stăpânii lor nu au limite. Este şi cazul Dorei, care era numai piele şi os, iar trupul, plin de răni sângerânde. Fusese înhămată la o căruţă plină cu moloz. Iar proprietarul a lovit-o până când sărmana nu a mai putut.

Cum s-a ajuns aici? Din cauza legilor. Făcute prost, pe repede înainte, fără nicio noimă. Aşa se face că  în prezent, legea protecţiei animalelor prevede condiţii aberante pentru confiscarea unui animal maltratat. Mai exact, spune că trebuie să se constate că a fost UCIS de DOUĂ ori!

În plus, instituţia care ar trebui să constate faptele, să întocmească actele pentru pedepsirea vinovaţilor există numai pe hârtie. În ţările civilizate, astfel de cazuri sunt imediat preluate de Poliţia Animalelor.

E timpul ca şi România să intre în rândul ţărilor civilizate.