Revelion încheiat tragic pentru o femeie din capitală. Şi-a pierdut viaţa carbonizată în casă, din cauza unui incendiu provocat de artificii

DISTRIBUIȚI

Revelion încheiat tragic pentru o femeie din capitală. Şi-a piedut viaţa carbonizată în casă, din cauza unui incendiu provocat de artificii, iar alte două persoane au fost rănite.  Materialele pirotehnice au fost aprinse în casă, bradul de craciun a fost cuprins rapid de flăcări şi apoi întreaga încăpere. Echipajele de urgenţă nu au mai putut face nimic pentru femeie.  Revelionul s-a încheiat, de altfel, cumplit şi pentru sute de bucureşteni care au înroşit  liniile numerelor de urgenţă.  Solicitările la serviciul de ambulanţă au fost cu 40% mai multe decât în alţi ani. 

A bătut ceasul ora 12 noaptea. Se anunţa intrarea în noul an! Aşa că, fiecare petrecăreţ avea să marcheze în vreun fel momentul. Unii au deschis sticlele de sampanie, alţii…. au aprins artificii. Într-un apartament din cartierul Dristor, din capitală, acestea au fost aprinse…în sufragerie. Două femei şi un copil de aproape 10 ani se aflau în acea casă. O scânteie a ajuns în bradul decorat de Craciun care s-a aprins ca o torţă şi rapid a cuprins toată încăperea.

Potrivit martorilor, una dintre femei, cuprinsă de panică, a încercat să stingă incendiul… cu sampanie.

La câţiva kilometri distanţă, pompierii se luptau să stingă un alt foc. O torţă aprinsă la un balcon a aruncat scântei pe prelata unui bar din zona centrală a capitalei. Localul era închis la acea oră, şi până s-a dat alarma, focul s-a extins la întreaga terasă.

Noaptea de revelion a fost una de tip COD ROŞU de urgenţă.

Dureri abdominale, intoxicaţii, arsuri, căzuţi în stradă… sunt doar o parte din cazurile preluate de Ambulanţă de revelion. Bucureştenii au petrecut…. până n-au mai putut.  Cele mai multe strigăte de ajutopr au fost înregistrate în primele 6 ore din acest an.

Şi pompierii au înregistat mai multe solicitări. În total, ISU Bucureşti a primit 320 de cazuri, cu o creştere de 15-20% faţă de media zilnică înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.