Regal aviatic în judeţul Buzău. Peste 5000 de spectatori au asistat la acrobaţiile aeronavelor pilotate exemplar de piloţii români

DISTRIBUIȚI

Regal aviatic la Boboc, în judeţul Buzău! Peste cinci mii de spectatori de toate vârstele au asistat la acrobaţiile aeronavelor pilotate exemplar de piloţii români şi-au le-au aplaudat minute în şir reprezentaţiile absolut impresionate. Piloţii au lucrat împreună cu militarii batalionului de operaţii speciale şi au simulat o misiune de luptă asemănătoare celor din teatrele de operaţii.

Cu sufletul la gură şi încărcaţi de adrenalină au privit miile de spectatori mitingul aviatic de la Boboc. Evoluţiile aeronavelor IAR 99 standard sau şoim au fost mai ceva ca-n filme, iar loopingurile, tonurile lente sau din bucăţi, zborul în picaj, coborâre pe coadă sau pendul, au smuls aplauzele tuturor.

Acrobaţiile în formaţie de trei ale planoarelor de la aeroclubul României şi cele ale iacărilor acrobaţi, care au desenat pe cer cu dâre de fum, au transformat cerul de la Buzău într-o scenă de spectacol aerian.

Cel mai emoţionant moment a fost zborul demonstrativ al unui IAR 99 standard, aeronavă folosită pentru instrucţie, la manşa căruia a zburat pentru ultima oară comandorul Remus Gherasim, care se pensionează. La coborâre, a fost stropit cu şampanie de colegi.

Punctul culminant al mitingului a fost simularea în teren a unei situaţii reale din teatrele de operaţiuni: extragerea din teren a unui pilot care s-a catapultat în mijlocul unei ofensive terestre.

A noua ediţie a mitingului aerian de la Bboc a adunat pe pistă zeci de aeronave.

Au lipsit, în schimb, aeronavele MIG 21 şi F-16, intrat recent în dotarea forţelor aeriene române. Acestea nu au mai putut decola de la baza aeriană 86 Feteşti, din cauza vremii nefavorabile.