Protest spontan la CFR: angajații din București, dar și din țară sunt în grevă. 155 de trenuri sunt afectate

DISTRIBUIȚI

Purtatorul de cuvant al CFR, Oana Branzan, spune ca, potrivit unei situatii provizorii, in acest moment sunt afectate 155 de trenuri, care sunt oprite pe traseu, in diferite statii. Astfel, sunt afectate patru trenuri de pe raza regionalei Bucuresti, trei din regionala Craiova, 20 din regionala Timisoara, 22 de pe raza regionalei Galati, 40 din regionala Brasov, 20 de pe raza regionalei Iasi si 36 din regionala Cluj.

Reprezentantii CFR au anuntat dimineata printr-un comunicat, ca ”o parte dintre angajatii feroviari” au declansat un protest spontan, de la ora 07.00, relateaza news.ro.  ”Acest protest are loc in contextul in care administratia si federatiile sindicatele reprezentative se afla deja in negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Munca 2017-2018, negocieri in cadrul carora conducerea CFR SA a anuntat ca in bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusa o cresterea a fondului de salarii cu 22,5%, crestere care se va regasi, in urma negocierilor cu partenerii sociali, in salariile angajatilor”, se arata in comunicat.

CFR mentioneaza ca administratia a propus partenerilor sociali incheierea unui acord pana la semnarea contractului colectiv de munca (CCM) pentru perioada 2017/2018 ”pentru a asigura astfel protectie sociala angajatilor, relatii de munca echitabile, precum si un cadru normal si legal de functionare a companiei” dupa expirarea pe 21 martie a CCM vechi.  ”Pana in prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demararii negocierilor cu federatiile sindicale reprezentative (semnatare ale contractului colectiv) si a respectat termenele legale pentru elaborarea si promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administratie (CA) si aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) si transmis ministerelor pe circuitul de avizare si aprobare, prin emiterea hotararii de guvern”, se mai arata in comunicatul CFR.

Reprezentantii companiei spun ca mentin deschis ”dialogul social si negocierile transparente” cu sindicalistii pe marginea definitivarii contractului colectiv de munca pe perioada 2017-2018, miercuri fiind programata o noua runda de negocieri incepand cu ora 15.00. ”Compania atrage atentia salariatilor ca acesta forma de protest incalca procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin inregistrarea de pierderi financiare, si afecteaza transportul pasagerilor care si-au procurat deja biletele pentru efectuarea calatoriei, conform graficului de circulatie din Mersul Trenurilor”, conform comunicatului.

Reprezentantii CFR le recomanda pasagerilor ca inainte sa plece in calatorie sa ceara informatii despre intarzierile care se inregistreaza in traficul feroviar la statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara.

Sindicalisti: Angajatii CFR,in greva pentru ca nu mai au incredere in conducere.Joi ar putea urma mecanicii de locomotiva

Angajatii CFR vor o crestere salariala de 25% si conditii mai bune de munca, iar miercuri au declansat o greva spontana, blocand gari pentru ca nu mai au incredere in promisiunile conducerii companiei feroviare, au declarat, pentru News.ro, sindicalisti din transportul feroviar, care au precizat ca mecanicii de locomotiva ar putea opri si ei lucrul joi. Sindicalistii spun ca Gara de Nord nu este blocata, dar activitatea ar fi oprita complet in alte gari, printre care Cluj-Napoca, Iasi, Bacau si Brasov.

Anuntul de marti al CFR SA, potrivit caruia bugetul prevede, pentru 2017, o crestere cu 22,5% a fondului de salarii, nu a fost suficient pentru angajati, in conditiile in care acestia nu mai au incredere in conducerea companiei, a declarat, pentru News.ro, presedintele Federatiei Nationale Feroviare Miscare Comercial (FNFMC), Grigore Mare.
”Este vorba de lipsa increderii. Angajatii nu mai au incredere in conducerea companiei, sunt foarte nemultumiti si cer o crestere salariala de 25% si conditii mai bune de munca”, a spus liderul sindical.

Liderul sindical a mai spus ca principala problema o reprezinta lipsa unei grile de salarizare eficiente, care sa asigure o departajare clara intre functii, astfel ca s-a ajuns in situatia in care jumatate dintre angajatii CFR SA sa fie platiti cu salariul minim pe economie. Si mecanicii de locomotiva ar putea declansa o greva spontana joi, in conditiile in care contractul lor colectiv de munca expira la miezul noptii, iar angajatii companiei de transport pe calea ferata CFR Calatori sunt si ei nemultumiti de actuala situatie, a declarat, pentru News.ro, liderul Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari (FSTFR), Rodrigo Maxim.

”Maine ar putea urma mecanicii de locomotiva. Angajatii CFR Calatori au si ei cerinte similare cu cele ale angajatilor CFR SA, respectiv cresterea salariilor cu 25%, conditii mai bune de munca si investitii in infrastructura feroviara si in achizitia de garnituri noi de tren. Depourile au ajuns adevarate cimitire de locomotive”, a spus Rodrigo Maxim.
Liderul sindical a avertizat asupra faptului ca multi angajati ai CFR Calatori, care au responsabilitati sporite, precum conductorii si sefii de tren, sunt platiti cu salariul minim pe economie.

sursa: www.stirileprotv.ro