Proiect de lege: statul va proteja victimele violenţei domestice imediat ce acestea anunţă poliţia, iar agresorul va fi evacuat din gospodărie

DISTRIBUIȚI

Trăim în ţara în care, în fiecare săptămână, o femeie este violată de propriul soţ. Trăim în ţara în care o dată la patru zile o minoră este violată în propria familie, iar odată la două zile o minoră este agresată sexual de un adult din familie. Sună halucinant, dar asta este realitatea! În acest context, a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede mai multă protecţie pentru victimele violenţei domestice din partea autorităţilor. Concret, statul ar urma să protejeze victima imediat ce aceasta anunţă poliţia, iar agresorul să fie evacuat din gospodărie. Cei mai mulţi oameni salută iniţiativa şi spun că ea ne va clasa în sfârşit în rândul ţărilor civilizate.

Şi mai grav este faptul că în majoritatea cazurilor de violenţă domestică victima rămâne în locuinţă cu agresorul, chiar şi după ce a anunţat poliţia. Deşi teoretic autorităţile trebuie să emită un ordin de protecţie al victimei în 72 de ore, acest ordin nu se poate emite fără probe la dosar precum: certificat medico-legal, martori şi/sau dovada depunerii unei plângeri prealabile la poliţie.

Şi astfel, între momentul comiterii violenţei şi momentul emiterii ordinului de protecţie pot trece şi până la 14 zile, iar în tot acest timp nu există alte măsuri luate de poliţie sau de instanţe care să ofere protecţie împotriva unor posibile noi agresiuni.

Drept urmare, parlamentarii se gândesc să introducă un ordin de protecţie de urgenţă provizoriu, care să fie eliberat imediat după apelul la 112.

Între 2012 şi 2016, la instanţele de judecată s-au depus peste 15 mii de cereri pentru emiterea unor ordine de protectie. Cele mai multe au fost inregistrate în Iaşi, Bacău şi Vaslui. Judecătorii au admis cererile parţial. Mai exact, la nivel naţional, între anii 2012-2016 au fost eliberate numai 6.500 de ordine de protecţie.

Lipsa refugiilor pentru victimele violenţei domestice reprezintă o altă problemă în România. Dacă victima trăieşte sub teroare alături de agresor şi vrea să părăsească locuinţa şi să meargă într-un loc singur, nu are unde. În Bucureşti, în sectorul 2 al Capitalei spre exemplu nu există nu astfel de refugiu. Iar dacă victima are domiciliul în sectorul 2 si vrea să meargă la refugiul din sectorul 3 nu poate. De asemenea, în alte opt judeţe din ţară nu există niciun centru destinat persoanelor agresate.

În paralel cu proiectul pus în dezbatere publică la Senat mai există şi altele cu acelaşi scop: de a îmbunătăţi legislaţia în acest domeniu.