Procesul de slăbire pare de multe ori o misiune imposibilă. Suntem frecvent bombardaţi cu tot felul de programe de slăbit sau diete minune

DISTRIBUIȚI

Procesul de slăbire pare de multe ori o misiune imposibilă. Suntem frecvent bombardaţi cu tot felul de programe de slăbit sau diete minune. Le încercăm pe toate, iar apoi ne dăm seama că fie nu avem rezultate, fie ne-am îngrăşat la loc imediat. Specialiştii spun că, aşa cum medicamentele nu trebuie luate după ureche, nici slăbitul nu trebuie făcut după o dietă luată de pe internet sau recomandată de un prieten. Reporterii Prima TV au mers la nutriţionist pentru a afla de ce trebuie să ţinem cont atunci când intrăm la dietă.

Când vrem să slăbim tebuie să ne gândim foarte bine la rezultatele dorite, dar mai ales la metoda prin care ajungem acolo.Nutriţioniştii ne recomandă să nu luăm drept reper dietele de pe internet sau cele urmate de prieteni. O dietă trebuie să fie, în primul rând, personalizată.

Acesta este şi motivul pentru care foarte multe persoane, după ce renunţă la dietă, revin la greutatea iniţială. Ba mai mult, uneori, chiar se îngraşă.

Slăbitul nu este, însă, chiar atât de complicat pe cât pare, dacă ştim de unde trebuie să pornim, iar medicul Florin Ioan Bălănică este exemplul concret.

A făcut o prioritate din problema lui de sănătate, iar cu ajutorul nutriţiei a obţinut rezultatul dorit. Au trecut mai bine de 6 ani de atunci şi, spune el, nu s-a mai îngrăşat un gram.

Un rol important în acest proces  de slăbire îl are şi mişcarea, dar nu orice fel de mişcare.

Trebuie să acordăm atenţie greutăţii noastre şi să ne cântărim constant, însă cifra afişată pe ecranul cântarului rămâne…. doar o cifră. Pentru a avea un trup frumos şi sănătos, trebuie să ţinem cont de proporţia dintre muşchi, oase, apă şi grăsime.