Pregăţi-vă pentru aglomeraţia din vămi. Începând de vineri, se înăspresc controalele la graniţele cu Ungaria şi Bulgaria, iar timpul de aşteptare în vamă va creşte chiar şi de trei ori

DISTRIBUIȚI

Pregăţi-vă pentru aglomeraţia din vămi! Începând de vineri se înăspresc controalele la graniţele cu Ungaria şi Bulgaria, iar timpul de aşteptare în vamă va creşte chiar şi de trei ori. Anunţul a fost făcut de Poliţia Română de Frontieră care spune că, de Paşte, pe lângă numărul mare de români care se întorc acasă, traficul va fi mult mai aglomerat ca de obicei, din cauza verificărilor suplimentare.

Demonstraţia făcută astăzi de poliţişti la frontiera de vest, la Nădlac, arată că pentru verificarea unei persoane, oamenii legii au nevoie de aproximativ 3 minute.

Timpul se va dubla însă după data de 7 aprilie, pentru că procedura va fi reluată… un metru mai în faţă şi de poliţiştii de frontieră maghiari.

Măsura va fi pusă în aplicare odată cu intrarea în vigoare a Codului Frontierelor Schengen care înăspreşte controalele la graniţe în întreaga Uniune Europeană.

Măsura va fi aplicată în preajma sărbătorilor pascale, iar poliţiştii de la frontieră se aşteaptă la aglomeraţie în vămi.

În această dimineaţă, la graniţa cu Ungaria, coada de maşini se întindea pe mai bine de trei kilometri.