Peste 40 de oameni şi-au pierdut viaţa în Europa din cauza ninsorilor şi gerului năpraznic din ultimele zile

DISTRIBUIȚI

Tot continentul este afectat de ger. Peste 40 de oameni şi-au pierdut viaţa în Europa din cauza ninsorilor şi gerului năpraznic din ultimele zile. La Moscova s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ultimii 120 de ani. Chiar şi Grecia se confruntă cu o vreme neobişnuit de rece pentru această perioadă. Refugiaţii donează din puţina mâncare pe care o au şi o dau persoanelor fără adăpost şi nevoiaşilor.

La Moscova, temperaturile au coborât până la minus 30 de grade. Mulţi dintre locuitori au decis să înfrunte totuşi frigul şi să iasă la plimbare.

Minus 30 de grade Celsius s-au înregistrat şi în Cehia, acolo unde victimele frigului au fost în principal oameni fără adăpost, cel puţin 10 la număr.

Polonia a fost ţara europeană unde s-au înregistrat cele mai multe decese din cauza gerului. Aici, cel puţin 24 oameni au murit îngheţaţi în ultimele patru zile.

Şi mii de migranţi blocaţi în Serbia simt din plin efectele frigului. La Belgrad, mulţi dintre ei şi-au părăsit corturile şi s-au adăpostit în hale abandonate.

Refugiaţii din Grecia trebuie să înfrunte un frig aspru, de până la minus 15 grade Celsius. Dar asta nu i-a împiedicat pe azilanţii din Salonic care trăiesc în tabere să strângă din puţinul lor şi să îl doneze mai departe, grecilor nevoiaşi.

Jumătatea estică a Bulgariei este sub cod portocaliu de viscol, iar celelalte regiuni sunt sub cod galben de ger. Istanbulul, dar şi centrul Italiei au văzut ninsori abundente, iar vremea rea a dus la anularea multor zboruri în aceste două ţări.