Pensionarii nu vor mai plăti contribuţia la sănătate, iar cei care au pensii sub două mii de lei nici impozitul pe venit de şaisprezece procente. Legea va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în zilele următoare

DISTRIBUIȚI

Pensionarii nu vor mai plăti contribuţia la sănătate, iar cei care au pensii sub două mii de lei nici impozitul pe venit de şaisprezece procente. Legea care prevede aceste măsuri va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în zilele următoare. Anunţul a fost făcut chiar de şeful statului, după  întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu. Klaus Iohannis a vrut să afle cum îşi vor îndeplini social-democraţii promisiunile făcute în campania electorală. În curând, Executivul va construi bugetul pe anul 2017.

Codul Fiscal a fost modificat în şedinţă extraordinară de plen. Deputaţii au votat eliminarea impozitului pentru pensiile sub 2.000 de lei şi scutirea tuturor pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale. Odată cu această schimbare, pensiile cresc, dar nu spectaculos, afirmă analiştii. La o pensie de 1.000 de lei, creşterea va fi de circa 5 lei. La o pensie de 1.500 de lei, câştigul va fi de 96 de lei, iar la una în valoare de 2.000 de lei, de 204 lei.

Legea a ajuns la preşedinte, care a anunţat că o va promulga.

Anunţul a fost făcut în contextul în care Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu premierul Sorin Grindeanu şi cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

Şeful statului le-a cerut membrilor Guvernului să explice cum vor duce la bun sfârşit promisiunile făcute de social-democraţi în campania electorală, fără să depăşească deficitul bugetar asumat în faţa creditorilor internaţionali. 

Recent, Guvernul a adoptat mai multe ordonanţe de urgenţă, care presupun printre altele: creşterea salariului minim pe economie de la 1250 de lei la 1450 de lei de la 1 februarie, creşterea pensiei minime de la 400 la 520 de lei, majorarea cu 50% a veniturilor actorilor, transport gratuit pe calea ferată pentru studenţi şi, totodată, majorarea burselor pentru studenţi.

În declaraţiile sale, Iohannis a vorbit şi despre aşa-zisa gaură în buget, în valoare de 10 miliarde de lei, pe care Guvernul Cioloş ar fi lăsat-o în urma sa, conform spuselor lui Liviu Dragnea.