Pe această iarnă cumplită, sute de câini şi pisici ne cer ajutorul. Au nevoie de pături, de mâncare şi de oameni buni, care să le acorde atenţie câteva ore pe zi

DISTRIBUIȚI

Pe această iarnă cumplită, sute de animale, câini şi pisici, ne cer ajutorul! Au nevoie de pături, de mâncare şi de oameni buni, care să le acorde atenţie câteva ore pe zi. Dacă aveţi timp liber şi lucruri acasă pe care nu le mai folosiţi, mergeţi în adăposturile pentru animale. Dacă nu, puteţi face o donaţie. Indiferent cât de mică va fi, va schimba viaţa necuvântătoarelor care nu au avut noroc de familii iubitoare. Urmează rubrica ”Prieteni fără grai!”.

În adăpostul de pe strada Releului, numărul 4, sector 3, Bucureşti, sunt 250 de câini şi douăzeci de pisici. Acum, au cea mai mare nevoie de noi. Zăpada le-a pătruns în padocuri, iar din cauza frigului tremură din toate încheieturile. Membrii Organizaţiei Non-Guvernamentale Dog Rescue România le-au pus pături în cuşti, dar ele trebuie schimbate zilnic pentru că mai mereu sunt ude. Este nevoie, deci, de multe.

Cei care nu au lucruri de dat şi nici bani de donat, pot deveni voluntari în adăpost pentru câteva ore. Voluntariatul ne dezvoltă personalitatea şi ne face mai responsabili, spun specialiştii.

Dacă sunteţi iubitori de animale, puteţi veni în orice zi, la orice oră, aici în adăpost să daţi o mână de ajutor. Sacii cu mâncare, umedă sau uscată, sunt şi ei bine-veniţi.

Dar animalele vor fi cu adevărat fericite dacă îşi vor găsi familii. Acest câine a fost găsit pe stradă, lovit de maşină. Are în jur de un an şi este paralizat. Momentan, se află la clinica pentru câinii fără stăpân din sectorul 3 fiindcă urmează să fie operat. Apoi, cel mai probabil, dacă nu va fi adoptat, va fi dus în adăpost.

În aceeaşi situaţie este şi această căţeluşă sau „bătrânica”, aşa cum o alintă medicii şi asistenţii care o îngrijesc. Are peste zece ani. Pe toţi i-a trăit pe stradă. Recent, a fost operată pentru că medicii i-au descoperit două tumori.