Paguba produsă de agenţia de turism Omnia este cea mai mare de după Revoluţie: 7,4 milioane de euro

DISTRIBUIȚI

Paguba produsă de agenţia de turism Omnia este cea mai mare de după Revoluţie: 7,4 milioane de euro! Bani care au fost deja încasaţi de agenţie după vânzarea a 8.300 de pachete turistice pentru anul 2018, în valoarea totală de 11,4 milioane de euro. Poliţa de asigurare acoperă numai 50.000 de euro. Patronul companiei, George Negru, a murit, după ce s-a aruncat de la etajul nouă al unui bloc din Piaţa Alba Iulia, din Capitală! Firma pe care o administra avea probleme financiare. Agenţia era în vizorul ministerului Turismului încă din septembrie când conducerii companiei i s-a cerut să prezinte situaţia concretă a conctractelor şi a poliţelor de asigurare.

Ministrul Turismului a mai spus că toţi cei care sunt acum plecaţi în excursii achiziţionate prin această agenţie de turism şi-au plătit singuri cazările, dar că sunt cu toţii în siguranţă. În total, 244 de români sunt plecaţi în vacanţe prin agenţia de turism Omnia iar aproape 158 îşi plătesc singuri cazarea. În cazul a 39 de turişti aflaţi în vacanţă în Egipt, s-a stabilit ca fiecare să-şi achite cazarea neplătită de agenţia de turism Omnia partenerului local, la un tarif mai mic decât cel din pachetul turistic, în urma negocierilor purtate cu firma din Egipt astfel încât românii să-şi continue vacanţa. Pentru 47 de turişti aflaţi în Thailanda, ANAT a anunţat că suportă costurile trasferului Phuket-Singapore, neplătit de agenţia în cauză înainte de începerea programului turistic, de unde aceştia se vor întoarce în România, la finalul vacanţei.

Mai mult, turiştii care ar fi trebuit să plece în excursii în perioada următoare sunt sfătuiţi să nu o mai facă. Peste 200 de români îşi cumpăraseră pachete.

Marţi, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a făcut o vizită la sediul agenţiei de turism, împreună cu membrii corpului de control, în urma verificărilor găsindu-se aproape 30.000 de euro în conturi, bani blocaţi de bănci. Mai mult, acesta a anunţat că va introduce obligativitatea ca pachetul de servicii turistice să fie dublat de o poliţă de asigurare care va acoperi inclusiv repatrierea în cazul în care agenţia are probleme financiare.

Luni dimineaţă, George Negru, patronul agenţiei de turism Omnia a murit, după ce s-a aruncat de la etajul nouă al unui bloc din Piaţa Alba Iulia din Capitală! Firma pe care o administra avea probleme financiare, însă cei care l-au cunoscut pe bărbat spun că e posibil ca acesta să se fi împrumutat de la cămătari sau să fi jucat la Bursă.

În cazul în care cumpăraţi o vacanţă de la o agenţie care intră în insolvenţă sau faliment, iată ce puteţi face ca să cereţi despăgubiri pentru pachetul turistic de care nu veţi mai beneficia:

Notificaţi în scris agenţia să vă ramburseze suma achitată. Faceţi acest lucru prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile de la data încheierii sau derulării pachetului turistic sau de la data repatrierii. Anunţaţi asigurătorul despre solicitarea făcută agenţiei, în termen de cinci zile de la primirea confirmării că scrisoarea dumneavoastră a ajuns la agenţie. Trebuie să aveţi următoarele documente justificative pe care să le daţi asigurătorului: contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, confirmările de primire pentru cele două scrisori trimise, fotocopiile de pe documentele de plată a avansului, în cazul cererilor de rambursare a sumelor achitate de turist, fotocopii de pe documente de cazare şi transport, în cazul cererilor de rambursare a cheltuielilor de repatriere.