O româncă se numără printre victimele exploziei de la o uzină chimică din Spania. Ministerul Afacerilor Externe precizează că femeia de 22 de ani, care lucra acolo, a fost internată cu o fractură de bazin şi se află acum în afara oricărui pericol

DISTRIBUIȚI

O româncă se numără printre victimele exploziei de la o uzină chimică din Spania. Ministerul Afacerilor Externe precizează că femeia de 22 de ani, care lucra acolo, a fost internată cu o fractură de bazin şi se află acum în afara oricărui pericol. Cel puţin 37 de oameni au fost răniţi în urma accidentului de muncă. În acea uzină, aflată în apropierea Madridului, sunt reciclate substanţe periculoase, precum solvenţi şi produse chimice. O coloană de fum negru s-a înălţat de la locul exploziei, astfel că autorităţile au decis evacuarea zonelor învecinate, inclusiv cinci şcoli din regiune. Din fericire, nivelul de poluare nu a pus în pericol sănătatea oamenilor. Pompierii s-au luptat ore întregi cu flăcările. Focul a fost stins până la urmă cu greu.