O lege a amnistiei şi graţierii ar fi o catastrofă pentru democraţia românească. O spune ferm şi răspicat preşedintele Klaus Iohannis

DISTRIBUIȚI

O lege a amnistiei şi graţierii ar fi o catastrofă pentru democraţia românească. O spune ferm şi răspicat preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a participat astăzi la prima şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii din acest an. În discursul său, Iohannis i-a atacat dur pe politicienii care au probleme penale şi care ocupă funcţii publice. Principalii vizaţi au fost preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

În cursul dimineţii, în cadrul unei şedinţe care a durat aproximativ o oră, a fost aleasă noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii. A fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis. La sosire, acesta a fost întâmpinat de ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi de procurorul general al României, Augustin Lazăr.

În discursul său, preşedintele a tras un semnal de alarmă: în România, politicienii corupţi ocupă funcţii înalte.

În contextul în care au fost vehiculate informaţii potrivit cărora ar urma să fie pusă în dezbatere publică o lege a amnistiei şi graţierii pedepselor, Klaus Iohannis a punctat:

La rândul lui, ministrul Justiţiei, timorat de atitudinea fermă a preşedintelui, a declarat că legea amnistiei şi graţierii nu a fost promovată în spaţiul public de social-democraţi. Acesta a vorbit şi despre contestaţia depusă de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională. Victor Ciorbea a contestat legea care nu le permite condamnaţilor penali să facă parte din Guvern.

După discursul preşedintelui, judecătorul ICCJ, Mariana Ghena, a devenit noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Membrii CSM sunt aleşi pentru un mandat de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.