O familie cu 4 copii din Capitală a fost greu încercată de viaţă. De 11 ani au făcut cerere la primăria sectorului 6 pentru o locuinţă socială, iar acum locuiesc într-o chirie pe care şi-o permit cu greu

DISTRIBUIȚI

Ştiu ce înseamnă să trăiască pe stradă. Să nu aibă o pernă pe care să pună capul seara. Să nu aibă unde să mănânce o mâncare caldă. Să nu aibă bani de medicamente. Vorbim despre o familie cu 4 copii din Capitală care a fost greu încercată de viaţă. De 11 ani au făcut cerere la primăria sectorului 6 pentru o locuinţă socială, în zadar însă. Acum locuiesc într-o chirie pe care şi-o permit cu greu. Doar tatăl munceşte dar nu are întotdeauna lucrări. Nu de puţine ori se culcă flămânzi. De teama de a nu-şi vedea din nou copiii dormind sub cerul liber, omul cerşeşte la metrou. Astăzi l-am vizitat acasă şi vă facem cunoştinţă cu întreaga familie.

Dacă circulaţi cu metroul de la staţia Pipera este posibil să-l fi văzut pe acest biet om implorând milă, cu unul dintre copiii săi lângă el.

Însă în graba de zi cu zi mulţi nu îl observă. După zeci de trecăori, o doamnă se opreşte şi îi întinde o bacnotă. După alţi zeci, probabil următorul va băga mâna în buzunar şi-i va da acestui om din puţinul lui.

Dar cum de a ajuns aici? De ce este nevoit să ceară?

Acasă mai are încă 3 copii şi o soţie care nu lucrează. Locuiesc împreună într-o garsonieră închiriată din sectorul 3. În această cameră dorm şase suflete. Dar au trăit şi vremuri mai grele de atât.

Acum au un acoperiş deasupra capului. Deşi nu se ştie pentru cât timp, pentru că sunt restanţi la plata chiriei, iar singurul care aduce bani în casă este tatăl copiilor.

Câştigă în jur de 1000 de lei pe lună, la care se adaugă 350 alocaţiile copiilor. Însă 800 de lei se duc pe lunar pe chirie. Dar sunt luni când nu are de lucru aşa că este nevoit să apeleze la mila oamenilor.

Mama trebuie să stea acasă cu cei mici. Doi dintre copii, Elena şi Vali, în vârstă de 9 şi 10 ani, au fost diagnosticaţi cu deficit de atenţie, gândire lentă, probleme de concentrare şi alte afecţiuni de natură psihologică. Nu au reuşit să ţină pasul cu ritmul şcolii normale, iar părinţii spun că la şcoala specială copiii au devenit agresivi, aşa că deocamdată stau acasă. Ar avea nevoie de şedinţe de psihoterapie, dar părinţiii nu îşi permit. Iar timpul trece şi aceşti copii rămân în urmă cu studiile iar problemele psihologice se pot agrava. Sora cea mare încearcă să-i înveţe să scrie dar nu poate suplini lipsa profesorilor.

Doar Andreea şi Emi, în vârstă de 13 respectiv 7 ani, merg la şcoală. Din cauza condiţiilor în care trăiesc, niciunul dintrei ei însă nu are o situaţie şcolară prea bună. Andreea îşi face cu greu temele acasă în bucătărie. Mama nu o poate ajuta la lecţii pentru că are doar 4 clase. Când este întrebat de Andreea, tatăl oftează…

Cu ochii în lacrimi, Andreea zâmbeşte mult…dar în spatele acestui zâmbet se ascunde multă durere…a învăţat să trăiască cu cea mai mare teamă – să nu ajungă din nou în stradă.

Emi, Vali şi Elena sunt încă mici şi le stă gândul la joacă. Aceeaşi cămăruţa mică în care dorm, le serveşte şi ca spaţiu de distracţie.

Această familie care se chinuie din greu să-şi crească cei patru copii are nevoie de ajutorul nostru de orice fel. Pe ecran este afişat contul bancar în lei al tatălui şi numărul de telefon. Orice ajutor este binevenit – jucării, bani, cărţi, un loc de muncă pentru tată sau o casă în care nu le fie teamă că pot fi daţi afară dacă nu au bani să plătească o lună.