A nins viscolit la munte, iar stratul de zăpadă a atins chiar şi 82 de centimetri la Vârful Omu. Drumarii au împrăştiat deja pe şoselele de la munte peste 16 tone de material antiderapant. Vremea rea le-a dat bătăi de cap nu doar şoferilor care s-au aventurat pe şoselele de la munte, ci şi celor care au tranzitat sudul şi estul ţări. Din cauza ploilor abundente din aceste zone, circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate

DISTRIBUIȚI

A nins viscolit la munte, iar stratul de zăpadă a atins chiar şi 82 de centimetri la Vârful Omu. Drumarii au împrăştiat deja pe şoselele de la munte peste 16 tone de material antiderapant. Vremea rea le-a dat bătăi de cap nu doar şoferilor care s-au aventurat pe şoselele de la munte, ci şi celor care au tranzitat sudul şi estul ţări. Din cauza ploilor abundente din aceste zone, circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate. Meteorologii nu au veşti bune nici pentru perioada imediat următoare. Până la miezul nopţii sunt în vigoare avertizări meteorologice de vreme rea în 16 judeţe.
La munte a nins ca în poveşti. Drumarii au intervenit pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi au împrăştiat peste 16 tone de material antiderapant pe Transfăgărăşan şi Transalpina, dar şi pe DN1A şi DN 73. Pe aceste drumuri s-a circulat cu dificultate şi din cauza ceţii dense şi a viscolului. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să îşi echipeze maşinile pentru iarnă, să reducă viteza şi să respecte semnalizările temporare.
În staţiunea Cheia din judeţul Prahova, 4 turişti au rămas blocaţi într-o cabană după ce vântul puternic a doborât mai mulţi copaci pe carosabil. La Vârful Omu, în Munţii Bucegi, stratul de zăpadă măsura de dimineaţă 81 de centimetri, iar termometrele înregistrau o temperatură de minus 6,4 grade Celsius. În Harghita a nins astăzi pentru prima dată. Pentru localnici nu a fost însă o surpriză.
Şi în capitală vremea a făcut prăpăd. A plouat fără întrerupere aproape două zile, ceea ce a făcut ca traficul să se desfăşoare cu dificultate pe mai multe drumuri din sudul ţării. S-au format bălţi imense chiar la intrare în capitală, acolo unde Şoseaua de Centură se intersetează cu Splaiul Unirii. Astfel, şoferii s-au văzut nevoiţi să reducă viteza, pentru a nu pierde controlul volanului.