n concert grandios a început la Timişoara, pentru ajutorarea celor afectaţi de furtuna violentă din 17 septembrie

DISTRIBUIȚI

Un concert grandios a început la Timişoara, pentru ajutorarea celor afectaţi de furtuna violentă din 17 septembrie. Urcă pe scenă 12 din legendele rock-ului românesc, printre care Phoenix, Pro Musica sau Cargo.
Concertul a început la ora 15 şi se va întinde până aproape de miezul nopţii. Iniţiativa i-a aparţinut muzicianului Ilie Stepan, liderul Pro Musica. Biletul de intrare la concert este de 50 de lei. Banii care se vor strânge vor fi donaţi pentru lucrările de reparaţii la Institutul de cardiologie şi la spitalul clinic de boli infecţioase, două unităţi sanitare afectate de urgia care s-a abătut în 17 septembrie, adică exact în urmă cu 3 săptămâni, asupra Timişoarei. Cei care urcă pe scenă la acest concert spun că Timişoara este oraşul în care s-au născut,şi-au început cariera muzicală si s-au consacrat ca muzicieni iar acum a venit rândul lor să ajute comunitatea locală. Rockerii Timişoarei spun că acum, mai mult ca niciodată este important să fie împreună şi de accea s-au reunit într-un concert pentru Timişoara. Ei sunt decişi să facă apel şi la donaţii din partea unor firme pentru ca cele două unităţi sanitare să fie complet reabilitate. Vă spuneam că primele formaţii au urcat pe scenă la ora 15. Vorbim de Skywalkers, Sonatic, Trupa Vest, urmează Survolaj, Implant pentru Refuz şi Bega Blues Band. Acum, în Piaţa Libertăţii sunt câteva sute de timişoreni dar, cu siguranţă, numărul lor va creşte pentru că vor urma greii concertului din acesta seară, Cargo, Pro Musica i bineînţeles Phoenix, care va încheia acesta concertul caritabil.