Locuitorii unei comune din județul Galaţi trăiesc cele mai negre zile din viata lor. Lipsa curentului electric a paralizat aproape întreaga activitate din fiecare gospodărie

DISTRIBUIȚI

Mai multe localităţi din judeţul Galaţi sunt de mai bine de o săptămână rupte de reţelele de electricitate. Odată cu stihiile de zilele trecute, stâlpii de tensiune au fost smulşi ori rupţi şi de atunci echipele de la Electrica încearcă să remedieze avariile. Nu au reuşit peste tot, dar promit că vor readuce totul la normal în câteva zile. Oamenii din localităţile afectate nu mai cred, însă, în promisiuni şi-au ieşit în stradă să îşi strige nemulţumirile.

Locuitorii comunei Fundeni, din judetul Galaţi, trăiesc cele mai negre zile din viata lor. Lipsa curentului electric a paralizat aproape întreaga activitate din fiecare gospodărie, din dispensar, farmacii şi instiţuii publice.

Cei care au avut cu ce, şi-au cumpărat generatoare, dar efortul financiar nu a fost unul mic, mai ales ca au dat bani şi pe combustibil, câte 50lei/zi.

Ceilalţi au stat la lumânări şi la lanternă, iar când s-au terminat bateriile la magazin, au trecut la lampă şi lumânare. Gospodinele spun ca aveau congalatoarele si frigiderele pline cu carne, dar au dat-o pe toată la câini, că s-a dezgheţat. Autorităţile locale sunt depăşite de situaţie.

În plus, localnicii spun că au fost anunţaţi că trebuie să suporte toate costurile pentru reparaţii. Chiar şi aşa, muncitorii întârzie să apară, în condiţiile în care ieri, reprezentanţii Electrica anunţau că la ora 17 se va remedia problema. Ceea ce nu s-a întâmplat.