Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu retrag proiectul de lege privind statutul Casei Regale. Acesta fusese depus în noiembrie, în Parlament, de cei doi lideri şi prevedea, printre altele, folosirea gratuită a Palatului Elisabeta pentru următorii 49 de ani, de către urmaşii Regelui Mihai

DISTRIBUIȚI

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu retrag proiectul de lege privind statutul Casei Regale. Acesta fusese depus în noiembrie, în Parlament, de cei doi lideri şi prevedea, printre altele, folosirea gratuită a  Palatului Elisabeta pentru următorii 49 de ani, de către urmaşii Regelui Mihai. Solicitarea de retragere, semnată de şefii Parlamentului, liderii PSD şi ALDE, a fost depusă pe 1 martie, după ce, în ianuarie, Guvernul Tudose a dat  aviz negativ pe acest proiect. Proiectul va fi acum modificat şi se va întoarce în Camera Deputaţilor.

Noul proiect nu este încă definitivat, dar va fi finalizat şi redepus „cât de curând” la Camera Deputaţilor, spune şeful Senatului.

Proiectul depus la începutul lunii noiembrie, de cei doi lideri ai Parlamentului, a primit până acum un aviz negativ de la Guvern şi un aviz favorabil de la Comisia pentru Administraţie Publică din Senat.

Proiectul de lege prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale, funcţie ocupată de Principesa Margareta, ca poziţie onorifică, asimilată cu aceea a unui fost şef de stat. Mai mult, în următorii 49 de ani, Palatul Elisabeta ar fi fost în continuare reşedinţa Familiei Regale, iar Principesa Margareta şi Principele Radu ar fi beneficiat de o indemnizaţie lunară de la stat, de maşină şi de pază permanentă. În prezent, Casa Regală plăteşte o chirie lunară pentru a locui la Palatul Elisabeta.