Lipsa medicilor de la Ambulanţă ucide, din nou! Un bărbat de 42 de ani din Corabia a murit în salvare, iar rudele lui dau vina pe sistem: salvarea care trebuia să îl ducă pe bărbat la spitalul din Caracal nu avea medic, iar asistenta de pe ambulanţă l-a resuscitat cu mâinile goale

DISTRIBUIȚI

Lipsa medicilor de la Ambulanţă ucide, din nou! Un bărbat de 42 de ani din Corabia a murit în salvare, iar rudele lui dau vina pe sistem: salvarea care trebuia să îl ducă pe bărbat la spitalul din Caracal nu avea medic, iar asistenta de pe ambulanţă l-a resuscitat cu mâinile goale. Şefii femeii susţin că ea şi-a făcut treaba şi că a respectat protocolul, dar cei din familia celui decedat sunt convinşi că el putea fi salvat dacă un medic ar fi intervenit la timp.

Marius Băescu avea 42 de ani, locuia în Corabia şi suferea de diabet. I s-a făcut brusc rău şi a sunat la 112. Ambulanţa a venit imediat şi l-a dus la camera de gardă din Corabia. Medicii de acolo şi-au dat seama că starea lui e gravă aşa că, l-au urcat din nou în ambulanţa care avea sediul peste drum şi l-au trimis la Spitalul din Caracal.

Pe drumul spre spital, mai exact la ieşire din Corabia, Marius a intrat în stop cardiorespirator. Asistenta care îl însoţea a început să îl resusciteze cu mâinile, deşi superiorii ei susţin că avea la dispoziţie şi un defibrilator.

Rudele lui Marius susţin că dacă un medic ar fi fost de la început lângă el, tragedia ar fi fost evitată. În acelaşi timp, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Olt recunosc deficitul de personal şi confirmă faptul că în momentul intervenţiei, la Secţia Corabia nu exista un doctor care să intervină.

Familia îndoliată a anunţat că imediat după înmormântare va depune o sesizare la Colegiul Medicilor. Chiar şi aşa, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.