Legendarul actor Kirk Douglas împlineşte astăzi un secol de viaţă. El a fost sărbătorit de întreaga familie, în frunte cu fiul său, Michael Douglas

DISTRIBUIȚI

Legendarul actor Kirk Douglas împlineşte astăzi un secol de viaţă. Figură emblematică a cinematografiei mondiale, el a fost sărbătorit de întreaga familie, în frunte cu fiul său, un alt actor celebru, Michael Douglas.

Pe 9 decembrie 1916 vedea lumina zilei într-o familie de evrei săraci stabiliţi la nord de New York, Issur Danielovitch. A fost singurul băiat între cei 7 copii pe care i-au avut părinţii săi. Primii ani din viaţă au fost teribili pentru băieţelul care se confrunta permanent cu lipsuri de tot felul. Însă, în ciuda greutăţilor, avea un vis care a încolţit încă de prin clasa a doua – să devină actor. Anii au trecut, iar părinţii ar fi vrut pentru unicul lor băiat, o educaţie în cel mai pur stil evreiesc, însă Issur era mereu în căutare de job-uri care să-l ducă mai aproape de visul său. În liceu s-a străduit să obţină note mari, care împreună cu cei 163 de dolari pe care reuşise să-i strîngă, i-au permis să câştige o bursă , apoi să se înscrie prestigioasa Academie americană de studii dramatice. Aici Issur Danielovith, la sugestia unui prieten, şi-a schimbat numele şi a devenit Kirk Douglas. Talentul său, seriozitatea , masculinitatea şi naturaleţea interpretării l-au adus rapid în atenţia producătorilor de film care l-au distribuit în pelicule precum Out of the past sau A letter to three wives. Însă rolurile erau doar secundare, aşa că în momentul în care i-a fost oferit personajul principal în filmul Champion, Douglas nu a stat pe gânduri Partitura i-a adus peste noapte, faimă, o nominalizare la Oscar şi propuneri pentru filme cu bugete consistente. De aici au urmat pelicule care au scris istorie – Paths of Glory, Vikingii, Spartacus sau Seven Days in May. Deşi cu o reputaţie de dur al Holywood-ului, Kirk Douglas era apreciat şi pentru simţul umorului. 

Kirk Douglas a fost căsătorit de două ori şi are patru fii. Dintre ei, cel care i-a călcat pe urme a fost Michael Douglas. Cei doi au avut mereu o relaţie extraordinară, fiind mereu nedespărţiţi. 

Actorul a trecut prin momente de cumpănă în 1996 când a suferit un atac cerebral în urma căruia capacitatea de a vorbi i-a fost sever afectată. Însă experienţa trăită l-a făcut să reflecteze şi să se întoarcă mai mult spre valorile credinţei iudaice, aşa cum el însuşi a declarat….Azi împlineşte 100 de ani, după o viaţă extraordinară, presărată cu momente bune sau grele, aşa că este momentul ca toţi cei care i-au apreciat cariera să-i fie fie alături şi să-i spună într-un glas, La Mulţi Ani!