Legea salarizării nu va mai fi pusă în dezbatere publică. Este anunţul făcut de premierul Sorin Grindeanu

DISTRIBUIȚI

Legea salarizării nu va mai fi pusă în dezbatere publică. Este anunţul făcut de premierul Sorin Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu a spus astăzi că proiectul legii salarizării unitare va fi asumat de toţi deputaţii şi senatorii coaliţiei de guvernare, ceea ce înseamnă că întradevăr nu va mai fi în dezbatere publică. Şeful Executivului a declarat, totodată, că a discutat în acest sens, în această dimineaţă, cu ministrul muncii Olguţa Vasilescu. Legea salarizării unitare este foarte importantă pentru actualii guvernanţi, asta pentru că se regăseşte printre măsurile incluse în actualul program de guvernare. Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că proiectul de lege ar putea ajunge chiar săptămâna aceasta în Parlament pentru dezbatere şi adoptare. Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan spunea ieri că legea salarizării unitare este necesară în regim de maximă urgenţă pentru stabilitatea sistemului de salarizare din sectorul public din România. Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie. Între timp, Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC anunţă, printr-un comunicat emis astăzi, un exod al al finanţiştilor dacă salariile angajaţilor din Finanţe vor rămâne la nivelul actual.