Le cumpărăm din dragoste şi într-un timp relativ scurt le pierdem definitiv. Vorbim despre animalele din petshopuri. Spune STOP indiferenţei! Fii tu schimbarea!

DISTRIBUIȚI

Le cumpărăm din dragoste, plătim pentru ele sume consistente şi… într-un timp relativ scurt le pierdem definitiv. Vorbim despre animalele din petshopuri. Lunar, zeci de necuvântătoare achiziţionate din magazine ajung pe mâna medicilor veterinar, cu afecţiuni grave. Sunt şi situaţii în care câinii sunt cumpăraţi cu parvoviroză, o boală care îi ucide rapid. În plus, în magazine animalele sunt speriate şi stresate. E timpul să facem presiuni asupra autorităţilor să ia măsuri. Spune STOP indiferenţei! Fii tu schimbarea!

În urma cu şapte ani, Iana l-a cumpărat pe Pluş dintr-un petshop din Capitală. Este un câine din rasa pug, prietenos cu toată lumea şi… sănătos la prima vedere. Însă, suferă de o boală de piele gravă, pe care fata a descoperit-o după ce a achiziţionat patrupedul.

Iana i-a cerut imediat explicaţii medicului veterinar care lucra la respectivul magazin de animale, dar nu a primit nicio lămurire. În cele din urmă, a mers la un alt doctor, unde a aflat că Pluş suferă de o boală de piele genetică de care nu va scăpa niciodată. Aşa că, tânăra este nevoită să scoată în fiecare an o sumă consistentă din buzunar. Asta după ce a plătit mult şi pe căţel.

Numai acest medic a avut în ultima perioadă opt cazuri de animale cumpărate ce sufereau de afecţiuni grave.

Şi mai grav este că unele boli pe care le au animalele din magazine, precum giardia sau micozele de piele, se pot transmite şi la oameni.

Celor care trec pragul petshopurilor, medicii le recomandă să fie foarte atenţi la starea animalului pe care vor să-l cumpăre. Probabil, mulţi dintre voi aţi observat că în petshopuri câinii şi pisicile mai mult dorm. Asta înseamnă că au imunitatea scăzută.

Cei care vând animale bolnave riscă amenzi usturăroare sau chiar să li se interzică comercializarea pe o anumită perioadă de timp.

Problema, însă, se ridică ce facem în cazul în care cumpărăm un animal cu o stare generală bună şi descoperim că este bolnav după câteva zile?

E timpul să le arătăm respect şi grijă animalelor. Intră pe focusprimatv.ro şi semnează petiţia prin care cerem o poliţie a animalelor funcţională.