La Târgu Jiu, un bărbat şi-a păruit soţia în mijlocul drumului şi i-a bătut pe toţi cei care au încercat să-i ia apărarea! Le-a dat pumni şi s-a urcat pe maşinile lor, provocând pagube imense

DISTRIBUIȚI

BĂTAIE ÎN MIJLOCUL STRĂZII  

La Târgu Jiu, un bărbat şi-a păruit soţia în mijlocul drumului şi i-a bătut pe toţi cei care au încercat să-i ia  apărarea! Le-a dat pumni şi s-a urcat pe maşinile lor, provocând pagube imense. În acest timp, un şofer a reuşit să o ia pe femeie şi să o ducă departe de furia agresorului. Acum el este audiat la poliţie. Vă avertizăm urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.

Marian şi Adela s-au căsătorit acum două luni şi au împreună un băieţel care urmează să fie botezat. El este însă extrem de gelos, aşa că ea l-a anunţat că îl părăseşte. Înnebunit de ideea că o va pierde, s-a răzbunat extrem de violent.

Întreaga scenă s-a petrecut în mijlocul drumului, chiar pe o trecere de pietoni. Traficul s-a blocat imediat, iar ceilalţi şoferi au intervenit.

Cineva a sunat la 112 şi a chemat poliţia în ajutor. Până să vină, însă, agenţii, Marian s-a răzbunat pe cei care au încercat să îl calmeze.

Nimeni nu ştie de unde atâta agresivitate din partea tânărului. Mulţi cred că era drogat.

Atât agresorul cât şi cei pe care i-a bătut sunt audiaţi de anchetatori.