Între timp, Comitetul Executiv PSD a votat şi noile propuneri pentru funcţiile rămase vacante. Astfel, Paul Stănescu ar putea să fie noul ministru al Dezvoltării Regionale, Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, iar Felix Stroe va fi la conducerea Ministerului Transporturilor

DISTRIBUIȚI

Între timp, Comitetul Executiv PSD a votat şi noile propuneri pentru funcţiile rămase vacante. Astfel, Paul Stănescu ar putea să fie noul ministru al Dezvoltării Regionale, Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, iar Felix Stroe va fi la conducerea Ministerului Transporturilor. Toţi au fost votaţi în unanimitate, cu excepţia domnului Stănescu, care a primit un vot contra din partea lui Nicolae Bănicioiu. Premierul Mihai Tudose declară că este mulţumit de actuala structură a executivului. Propunerile cu noii miniştri vor fi trimise luni la Cotroceni.

Astăzi s-au votat propunerile de miniştri pentru cele trei portofolii rămase în urma demisiilor lui Sevil Shhaideh, Rovanei Plumb şi a lui Răzvan Cuc.

Paul Stănescu este propus pentru şefia Ministerului Dezvoltării Regionale şi pentru postul de vicepremier. Împotriva nominalizării acestuia, în Comitetul Executiv al PSD a fost înregistrat şi un vot contra, cel al lui Nicolae Bănicioiu. Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în PSD în perioada 2008-2016, Paul Stănescu a deschis lista de candidaţi ai partdului social democrat pentru Senat.

Felix Stroe, în vârstă de 62 de ani, este preşedintele PSD Constanţa din anul 2015, când a ocupat locul lăsat vacant de Radu Mazăre, iar din aprilie 2003 este directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa.

Marius Nica a mai deţinut acest portofoliu şi în perioada martie-noiembrie 2015, până la demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier şi este consierat a fi un apropiat al Rovanei Plumb. S-a născut în 1980 şi vine din localitatea braşoveană Sânpetru.

Premierul nu a vrut să mai comenteze situaţia, însă s-a declarat mulţumit de noua structură a guvernului.

După numirile noilor miniştri, fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh a fost propusă consilier de stat. De altfel, Rovana Plumb va fi preşedintele Comisiei Afacerilor Europene din Camera Deputaţilor, iar la senat, funcţia de chestor va fi preluată de Adrian Ţuţuianu, după ce Paul Stănescu a fost propus ministru.