Într-un oraş ca Bucureştiul, bicicleta câştigă tot mai mult teren. Cum alegem însă bicicleta potrivită?

DISTRIBUIȚI

Într-un oraş ca Bucureştiul, care este mai aglomerat pe zi ce trece, bicicleta sau orice mijloc de transport pe două roţi câştigă tot mai mult teren. Drumul spre muncă poate fi mai rapid, te strecori mai uşor, iar pentru cine alege clasica pedalare, vorbim şi despre un stil de viaţă mai sănătos. Cei care sunt în căutarea bicicletei preferate, dar nu ştiu exact ce li se potriveşte, au ocazia să afle de la specialişti.

Printre bicicletele de oraş se numără şi Pegasul. Ce-i drept, adaptat pretenţiilor zilelor noastre.

Există însă „bicicletă” şi pentru leneşi: scuterul electric. Bineînţeles, nu e nevoie să daţi deloc la pedale.

Cele mai ieftine biciclete sunt cele de copii, începând cu 300 de lei, iar cea mai scumpă este cea electrică, preţul ajungând şi la peste 6.000 de euro.

În căutarea unei biciclete i-am surprins şi pe Paul de România şi Prinţesa Lia. Însă nu pentru ei, ci pentru micuţul Carol Ferdinand, copilul cuplului. Pentru că bicicleta pe care a primit-o anul trecut nu mai este bună, Carol şi-a dorit una nouă şi mai modernă. Alegerea bicicletei perfecte nu a fost una tocmai uşoară.

Să aibă schimbător de viteze şi cric. Astea au fost cerinţele micuţului în alegerea bicicletei potrivite.

Băiatul are şi de unde să moştenească pasiunea pentru mersul pe două roţi.

Când nu merge la şcoală şi nu are teme de făcut, Carol iese în parc şi se plimbă cu prietenii cu bicicletele.

Expoziţia de la Romexpo este deschisă şi mâine.