Inspirat din romanul „Duminica mironosiţelor” de Dana Dimitriu, filmul ”Portrete în pădure” reuşeste să aducă misterul, intriga şi suspansul încă din primele momente de vizionare. Dan Condurache interpreteză rolul principal din film

DISTRIBUIȚI

Un poliţist, aflat într-un moment bun al carierei, primeşte o lovitură care-l zdruncină. Este nevoit să se mute la o secţie de poliţie dintr-un cartier mărginaş. Însă o crimă petrecută în pădurea din apropierea oraşului îi dă de lucru ca altă dată. Misterul crimei este subiectul lungmetrajului „Portrete în pădure”, regizat de Dinu Tănase. Filmul a avut premiera aseară şi îl puteţi vedea acum în cinematografele din toata ţara.

Inspirat din romanul „Duminica mironosiţelor” de Dana Dimitriu, filmul ”Portrete în pădure” reuşeste să aducă misterul, intriga şi suspansul încă din primele momente de vizionare. Dan Condurache interpreteză rolul principal din film.

Lungmetrajul a fost filmat în 2012, iar din echipa de producţia face parte şi Pătru Păunescu, pe atunci director de imagine la debut.

Prima încercare de a produce acest film a fost în anii ’80, însă vremurile nu au permis acest lucru, lungmetrajul fiind interzis de cenzură.

Regizorul nu a renunţat la idee, iar aseară, la 5 ani de la filmări, pelicula a avut premiera.

Filmul are o durată de 90 de minute şi poate fi vizionat în toate cinematografele din ţară.